Thursday, June 30, 2011

Vremea moțocilor?


Capul lui Moțoc? Sau poate Lăpușneanu?
Cine mai știe?


În urmă cu ceva vreme (de domeniul orelor) a ieșit în presă încercarea domnului Ion Gheorghe de a plăti cu vârf și îndesat și din prisosul inimii lui negre, polițe mai vechi, în cârdășie cu gașca lui de rău nume. Este vorba de pedepsirea preoților care au fost în contră-i! Nu vreau să intru la detalii, pentru că poate aș fi plictisitor de balzacian, însă aș vrea să analizez subsidiarul acestor fapte, pentru că ele descoperă o stare pe care, deja faimosul episcop vicar de Timișoara, vrea să o instaureze în această eparhie!
La consiliul eparhial de astăzi domnul Ion Gheorghe s-a trădat a fi un activist comunist de ultima speță. Fără nicio mustrare de conștiință și-a activat cârtița de la Fabric, domnul de părinte Flocea Adrian, și astfel se dă pe față care a fost partea leului, pentru a plăti polițe unui slujitor al altarului. Conform cu ziarul Ziua de Vest, cetățeanul a însărcinat pe pârciosul de servici să inventeze un raport incriminator la adresa preoților de la Fabric sau preotului, oricum neesențial dacă unuia sau tuturor, în special la adresa preotului Cricoveanu, cum că acesta nu respectă tipicul slujbelor etc, etc. Din sursele noastre, astăzi la parohia Fabric a fost ședință de consiliu parohial, iar cele remarcate de presă au căzut foarte rău. Oamenii au fost neplăcut surprinși de această mojicie, chiar nu se așteptau. Se vede faptul că lupta lor de rezistență a fost justificată, chiar dacă nu au reușit să oprească abuzul. Toată această măscărie a fost instrumentată sub atenta supraveghere a unui alt delator de factură neocomunista, domnul Silaghi, protopopul, nici nu stiu cum se scrie, dar pentru că nu merită vreun respect pentru caracterul său infect nicimăcar nu mă silesc să caut. La fel ca și stăpânul său, acest sclav, Silaghi, îi poartă preotului Cricoveanu o iubire creștinească de temut, pentru faptul că preotul dr. Mircea Florin Cricovean (m-am interesat cum se scrie, pentru că merită) a avut neinspirata naivitate să-i atragă atenția cu privire la ignoranța pe care și-o cultivă protopopul! De aici focul dragostei creștinești pentru colegul întru slujire!
Astfel că, în subsidiar, domnul Ion Gheorghe, alias paiSIE lugojeanul este expert în a-i încuraja pe delatori, ba chiar în ai promova pe locurile de cinste din Biserică.
Interesante sunt și comentariile pro paiSIE care s-au încumetat să apară pe acest blog de opinie și analiză. Sincer cred că cei care le-au postat nu au cum să cunoască această latură demonică a acestui personaj și a slugilor sale, pentru că altfel nu pot să-mi explic cum poti să urmezi un astfel de ... să-i zic om?, hai să-i zic totuși, de dragul Domnului!
Iată, care este paradigma pe care episcopul văcar o propune bisericii în mileniul III.
Discutând, cu IPS Nicolae pe această temă, Venerabilul Mitropolit a spus că vremea în care adevărații profesori doctori de teologie erau aleși episcopi pentru primenirea Bisericii a apus. Acum episcopii sunt făcuți doctori de frică și după aceea ajung să-și promoveze tarele în sistem. Din nefericire această descriere este de fapt tabloul a ceea ce ne așteaptă în biserica bănățeană dacă Sinodul BOR nu reface normalitatea.
Ne așteaptă oare situații care nu au existat nici pe vremea regretatului?
Să sperăm că nu!

25 comments:

  1. articol bestial! felicitari, ONORATA RREDACTIE!

    ReplyDelete
  2. asa frate,COMBATE cu arhiargumente...
    FELICITATIONES...
    din mexic, cu arhidragoste !
    ps. se arhivede ca ai cohones.

    ReplyDelete
  3. da, se cunoaste personajul silaghi,acest om de joasa calitate care acum iti zambeste printre dinti iar apoi iti taie craca a umblat cu taista din loc in loc numai dupa functii e singura lui calitate FUGAR DUPA FUNCTII,CAND LA TIMISOAR,APOI LA ROMANESTI,APOI LA CARANSEBES,ACUM IAR LA TIMISOARA ACEST TRAISTA N BAT S A PUS ACUM LA PICIOARELE LUI PAISIE SI ASCULTA CU DRAGOSTE DECIZIILE TIRANULUI

    ReplyDelete
  4. Am vazut pe site ul episcopiei caransebesului,la hramul de la poiana marului prezenti doi indivizi care nu mai stiu cum sa si tina scaunele doi protoporci din lugoj si faget BUJOR PACURAR SI CERBU CU FIUL.Pai astia sunt de o nesimtire crunta,nu tiranul paisie ti a hirotonit pe fiu tul tau cu coarne diacon mai cerbule si acum fugi in bratele lui lucian da esti pork mare,si domnul BUJOR ce faci pai nu esti prieten cu paiu sau oo ai morcovul ca poate vine lucian mitropolit si poate zbori din scaun.VAI DE VOI SI DE VIATA VOASTRA NESIMTITI PE FATA SI LINGAI SI PERVERSI MAI SUNTETI

    ReplyDelete
  5. cei 2 protoporky, sunt rai cu fratii lor, mai ales protoporcu de logoji, care a dus in consistoriu eparhial doua treimi din preotii din subordine, si pe alta parte,lingusitori foarte cu TIRANUL-UZURPATOR, domnu ion gheorghe,ajuns episcopos vacarios...
    INALTUL NICOLAE, PRIMESTE LA SFARSIT,CEIA CE SI EL A "DARUIT"ALTORA!
    "MILOSTIVIRE"!
    DOVADA CA PREOTII NU INDRAZNESC SA I IA APARAREA IN FATA UZURPATORILOR sai,IAR INALTUL SE SIMTE "SINGUR!"
    la atatea binefaceri fratesti ma minunez ca sa mai crapa de ziua!
    DOAMNE IARTA- NE!
    SI PE EI SI PE NOI CEI CE INDRAZNIM IN NUMELE TAU sa deslusim ADEVARUL!
    ...CARE NE VA FACE LIBERI!

    ReplyDelete
  6. euro-concurs RATAT la parohia buzias I
    -s a inscris un singur candidat(pr ciucure) si a iesit pe locul...II.
    talcul povestii:era un euro-concurs, si pr ciucure nu s a "prins" din prima!
    cica avea nota 7,63...dar cat de greu a obtinut acele note, ca nu se lua asa usor 10 ca la pr cherciu-bietul de el ca mult bine a mai facut ciocoflenderilor "studiosi" si si a gasit belea-
    asa ca se REPETA concursul!
    un sfat doritorilor: luati legatura cu popa toiu de la piata de fan, el va va da toate detaliile ocuparii acelui post!
    pa!

    ReplyDelete
  7. LASATI COMPUTERELE DESCHISE!
    LASATI COMPUTERELE DESCHISE!
    LASATI COMPUTERELE DESCHISE!
    IN CURAND VA URMA UN COMUNICAT IMPORTANT !
    PACE TUTUROR !

    ReplyDelete
  8. ATENTIUNE:http://www.mitropolia-banatului.ro/noutati.php?readmore=948
    dnei redactor responasbil cu foto-video: rugam o dedicatie speciala adecvata, cu aceasta POZA DE GRUP!
    coana avocata larisa ileana gavrilescu,prezenta in Consiliul Eparhial !
    pe cand si paza la usa cu MILITIENI ai "templului"!
    ps. noi, lucram cu materialul clientului!

    ReplyDelete
  9. la piata de fan e popa toie mircea, cautati pe google pagina bisericii si pe picasa web, sa vedeti ce galerie mandra are acolo si cum e dragul de el pe langa paisie, are poze cu ps ca il adora de nu mai stie ce sa faca pentru el, ca doar datorita episcopului a prins asa parohia faina, biserica gata facuta, nu e altul ca popa toie in oras. eu cred ca e mana dreapta a paisiacului, ca tot pe la mitropolie isi face veacul, nu are casa, masa, numai sa il pupe ... pe ps. luati lectii de la acest popa, va spune tot drumul satanic ce trebuie urmat sa ajungi in post bun si prieten la catarama cu paisie. si nu numai in parohie de greadul 1, ci si direct paroh, ca altfel nu se poate. sunt din parohia lui si va povestesc cate vreti, cand l-a instalat si-a trimis garzile prin zona sa imparte niste pliante prin posta si scria ca e noul paroh si titlu - binecuvantati cei ce vin in numele domnului si dedesupt poza lui, adica parca el era mesia. si apoi pe spatele pliantului poze cu paisie de la instalarea lui si numarul lui de telefon, sa il caute lumea, gata cu celalalt popa, care a construit biserica din temelii, l-a trecut in rezerva. Si de 2 ani nu face nimic. e facuta pictura deasupra altarului si cica vrea sa o refaca, din ordinul lui paisie, dar e asa de reusita ca e pacat de la dumnezeu sa se stearga de acolo maica domnului. mai bine ar cadea pe el decat sa se stearga. toti cei de la biserica sunt bodyguarzi, cantorii, femeile de la lumanari, stau de paza la slujbe sa vada cine cu cine vorbeste, vin dupa slujba pe scari si nu lasa oamenii sa stea de vorba, vechii enoriasi, asa ca ne-am dus fiecare unde am putut de groaza terorii. si multe multe altele, de te doare mintea. dupa paisie si clica, cred ca primul care ar trebui eliminat e acest popa, frate de cruce cu paisie, cel mai vrednic slujitor al lui.

    ReplyDelete
  10. Nu numai popa floca face acest tip de teroare, la toate bisericile unde sunt preotii pusi de paisie, vechii preoti sunt terorizati de acesti preoti tineri sau de cantori ca nu fac slujbele dupa tipic, numai asa, ca sa ii sichaneze si sa ii umileasca, sa le faca viata amara, doar doar or ceda si vor pleca de buna voie, fara sa ne mai indarjeasca sa caute adevarul sau sa isi faca dreptate. Astea nu mai exista, nu mai exista morala, nu mai exista nimic, decat teroristii astia formati atat de bine de satanicul paisie. Pana cand sa-l mai acceptam pe acest nebun? Si ce daca mitropolitul nu se deplaseaza? Papa de la Roma avea un papa-mobil, ii facem un mijloc de a-l ajuta sa se deplaseze, macar atata merita, il ducem pe bratele noastre. Va fi mitropolitul nostru pana inchide ochii, nu va fi pensionat, nu se va retrage la manastire, nu merita asta. Daca vreti sa aflati mai multe, intrebati credinciosii care faceau parte din biserici unde au venit astia tinerii si au fost dati la o parte oameni care s-au implicat si si-au dedicat timp si efort pentru biserica. Ei stiu multe dedesupturi, scandaluri, umilinte, jigniri, stiu tot comportamentul urat si mizerabil al acestor tineri sfidatori si ignoranti, educati de un bolnav mintal si sub puterea banului si al pozitiei si interesului, facandu-i pe plac unui nebun de legat. Nu cedati, faceti orice e necesar sa ii indepartati pe ticalosi, pe paisie, pe popescu, pe toti ordinarii astia ahtiati de bani si de pozitii inalte. Rusine si sa ii pedepseasca Dumnezeu pe ei si familiile lor pentru toate mizeriile facute!

    ReplyDelete
  11. PAIsie TALIBANIZEAZA bisericile din banat cu te-ologi dupa felul lui de a fi, adica:fara milostivire,aroganti,infumurati,lacomi-foarte...PROSTI DE BUBUIE !

    ReplyDelete
  12. peste 50.000 de vizite in 100 de zile!
    la mai multi VIZITATORI !
    felicitari redactiei blogului, si o bere rece de la gheata, dlui-doamnei redactor-sef, cand ne vom sarbatorii ELIBEAREA DE sub jugul clicii paisiace!
    JOS UZURPATORII sufletelor noastre!
    TRAIASCA DRAGOSTEA DINTRE FRATI.
    FRATI ADEVARATI IN HRISTOS DOMNUL.

    ReplyDelete
  13. http://www.ziarullumina.ro/articole;1649;0;59238;0;Parohia-timisoreana-Recas-II-si-a-serbat-hramul.html
    PRIVITI SI VA CRUCITI!

    ReplyDelete
  14. Oameni buni, nu mai faceti pronosticuri de tot felul, ca n-ajunge bufnita asta nevrotica de paisie nici mitropolit si cu atat mai putin patriarh!!! I-a spus parintele Paraian in fata ca n-o sa i se-ntample, pana-i lumea si pamantu'! De asta e si asa turbat, racneste prin adunari ca un apucat si il rod ambitiile de mitropolit, forteaza nota fara nici o jena si nici nu vede cat de penibil si demn de toata mila este.
    Cei care stiti mai multa teologhie decat mine, care dintre ei, Dumnezeu pe de o parte si satana pe de alta parte, lucreaza contra cronometru, nu are rabdare, cat mai repede, la fusereala, prin teroare, umilire, amenintare, razbunare? Care din ei?
    Eu stiu ca Dumnezeu face munca de chinez batran(a se citi: intelept), pt ca omul e mecanism fin, nu animal abrutizat cum ne considera paisie pe TOTI!!!
    Si-apoi daca e adevarata zicerea: spune-mi cu cine te-aduni ca sa-ti spun cine esti, la ce concluzie ajungem?
    Si-a dat toata lumea din Sinod seama ca asta e-n stare s-o vanda si pe maica-sa numa' sa aiba banu' si puterea!!!
    Oricat i s-ar arata unii in fata ca-l sustin, zic ca el si in realitate fac precum cred ei de cuviinta. Instinctele de conservare si aparare functioneaza la toata lumea nu numai la ciontosu' asta de paisie.
    Iar unii mai au si coloana vertebrala dreapta si verticala, nu se taraste toata lumea pe stomacuri, asa cum ii place netrebnicului astuia sa creada.
    Multa sanatate incrancenatului astuia de paisie dar foarte, foarte foarte, foate inmultit cu 10 la puterea n + infinitu', departe de aici si de neamul romanesc!

    ReplyDelete
  15. Nu va mai agitati si speriati de cine va veni mitropolit la noi. Se stie si la Bucuresti si in toata Patriarhia Romana, cine va fi. Acela chiar merita scaunul de mitropolit al Banatului si nu are contracandidat pe masura...In rest, continuati sa pronosticati!

    ReplyDelete
  16. Mai fratilor am inteles ca va deranjeaza comportamentul lui paisie si daca e asa cum scrieti aveti dreptate. Dar nu stiu ce legatura are comportamentul lui cu faptul ca e tigan, daca e, daca ar fi roman sau alta natie nu ar putea avea un comportament asemanator? Daca voi sustineti ca el e tigan, eu am vazut si romani care se poarta asemenea lui si chiar si mai rau. Una e sa se protesteze fata de ceea ce face si cum se comporta si alta e sa nu convina cuiva faptul ca e tigan, in cazul ca ar fi.... Dumnezeu stie.
    Si daca el nu e capabil, cine ar fi capabil sa administreze sau mai bine zis sa gestioneze situatia care e acum in Banat?
    E urat si pacat fiindca s-a ajuns aici, trebuia vazut de la inceput si cercetat ce fel de om este Paisie si ce naravuri are si pe urma sa fie numit si ales vicar in Banat. Asa se intampla cand nu se incepe cu inceputul....pacat, urat si nasol. asa se discrediteaza Biserica. Acum cred ca protestantii si catolicii salta de bucurie cand vad ce se intampla in Biserica Ortodoxa.

    ReplyDelete
  17. "fila de acatist"
    bucurat te mihaela, facatoare de episcopos vacar!

    ReplyDelete
  18. Diavolu' asta de paisie nu poate administra nici un chiosc de ziare, daramite Biserica. A dovedit cu varf si-ndesat ca nu stie ce inseamna sa lucrezi cu oamenii; e un incapabil, corupt si coruptibil, un tiran marunt, dornic de averi ilicite, talhar de drumul mare, mincinos si nu in ultimul rand, tradator scarbos.
    Un preot, pana la patriarh, e doar administrator de bunuri si calauzitor de oameni, NU E STAPAN peste acestea.
    Paisie e in stare sa ia si ultimul ban al unui sarac sa ridice niste ziduri, cica in numele lui Hristos. Daca omul nu da banul, e in stare sa-l si bata. In rest, saracu' poa' sa moara, duca-se, si-asa e plin de ei, unul in plus sau in minus, ce mai conteaza. Da' avem biserica, avem sfantul statut, straie calduroase; trai pe vatrai!
    E aprig razbunator si mai ales, tipul de om care NU UITA SI NU IARTA!!! Cand ajunge la fraiele puterii, primul lucru e sa scape in mod ordinar de cei care nu-i impartasesc opiniile, si incearca sa-i inlature prin calomniere, folosindu-se de altii. Vi se pare cunoscut tipul asta de om? (Daca poate fi numit om).
    E tipul arivistului, al parvenitului ajuns in fruntea bucatelor, ahtiat dupa laude, care se vrea inconjurat de lux si oameni influenti pt a arata ca este cineva, pt a cere ascultare oarba de la ceilati, toate, situatii care de fapt mascheaza golul pe care-l are pe dinauntru.
    E un virus care se intinde ca pecinginea, si cine e mai slab, cade!
    Faptul ca a ajuns episcop-vicar, dovedeste nu naivitatea celui care l-a ales - asa cum gresit se crede - ci increderea care i-a fost acordata de cineva care l-a considerat vrednic de o asemenea demnitate. Asta spune multe despre Mitropolit, un fin cunoscator al oamenilor! Si spune si mai multe despre paisie care a fost atat de abil si pervers in a-si ascunde timp de luni de zile adevarata fata si caracteru-i reprobabil. A muscat mana care l-a hranit si a reusit s-o sfasie din trup! A intors armele impotriva binefacatorului sau! A rasplatit raul cu bine!
    Astfel de farisei sfertodocti trebuie starpiti dintre oameni, poate in pustie li se mai indreapta pornirile, desi nu cred. Lupu-si schimba parul dar naravu' niciodata!
    Paisie e genul de individ pt care dragostea frateasca e injositoare, cliseu prafuit, bun de a-i controla si mentinut sub papuc pe prosti.
    "Ca sa judeci omul, cauta sa-l vezi cum iubeste. Nu poti gresi." Indemn pt cei care INCA ii mai tin partea.

    ReplyDelete
  19. AMIN!
    BINE GRAITA I FRATE INTR U HRISTOS DOMNUL!
    ASPRU DAR DREPT.
    CINE CUNOASTE INDEAPROAPE DRAGOSTEA IMPARTASITA IN JURU I DE domnu paiSIE, ITI DA DREPTATE...
    CINE NU, STIE DRUMUL, POATE SA MEARGA SA L PUPE IN FUND PE UZURPATOR cat o vrea!

    ReplyDelete
  20. Alta completare!
    Ca sa vedeti cat este de dusa aceasta fiinta:
    le spala creierii sclavilor sai intr-atat incat le programeaza celor "alesi" chiar si nuntile ca sa ii "unga" in clica hirotonisita.

    Apropo, pentru cei foarte scrupulosi in ale canoanelor si ascultarilor de SS al BOR: cum se numesc cei care nu-si pomenesc episcopul titular in biserica?

    ReplyDelete
  21. ERATA: A rasplatit binele cu rau!!!
    Imi cer scuze, sa nu se inteleaga gresit!

    ReplyDelete
  22. felicitari pentru comentarii, pline de ratiune si adevar. doamne-ajuta!

    ReplyDelete
  23. Daca spuneti ca Mitropolitul e "un fin cunoscator al oamenilor!" inseamna ca a stiut pe cine pune vicar.
    Ma bucur ca dupa ce il faceti "tigan, incapabil, corupt si coruptibil, un tiran marunt, dornic de averi ilicite, talhar de drumul mare, mincinos si nu in ultimul rand, tradator scarbos, etc", scoateti in evidenta ca el trebuia sa ajunga episcop-vicar aici pentru ca Mitropolitul care e "un fin cunoscator al oamenilor" avea nevoie de cineva ca el.
    Felcitari pentru modul fin in care va aratati aprecierea fata de episcopul-vicar!

    ReplyDelete
  24. Tziganul asta este exceptia care intareste regula.

    ReplyDelete
  25. "Amice,...!" continuarea se gaseste la Caragiale!
    Finetea comentariului meu nu e pt dumneata! E mai mult decat vizibil! Nici macar nu va obositi sa cititi tot, ci luati doar ce va convine. Se pare ca dezbinarea paisiaca v-a ajuns si la nivel de gandire!!! Grav!

    Apropos, data proxima cand stati de vorba cu Hristos, va tine cureaua sa-i spuneti in fata c-a fost un tampit ca l-a ales pe Iuda drept apostol al Sau?
    Eu zic sa va mai ganditi.

    ReplyDelete