Tuesday, February 28, 2012

ŞOCANT – Mântuitorul Hristos binecuvintează cu semnul Satanei într-o pictură din Catedrala Mântuirii Neamului

sursa: http://ortodoxliber.wordpress.com/2012/01/19/socant-mantuitorul-hristos-binecuvinteaza-cu-semnul-satanei-intr-o-pictura-din-catedrala-mantuirii-neamului/

Toata aceasta compozitie a fost gandita de PS Sofronie Drincec, Episcopul Oradiei, realizarea ei fiind facuta in anticamera Paraclisului Episcopiei Oradiei.

Nu vom gasi icoane vechi in care degetul mare sa fie unit cu degetul inelar dar si cu cel mijlociu. Care o fi fost ideea lui PS Sofronie? De ce a ales o varianta in care pare ca face semnul satanic?

“Conflictul ortodoxo-ortodox din Transilvania”

TEXT-EVENIMENT. “Conflictul ortodoxo-ortodox din Transilvania”, un articol în care teologul Radu Preda comentează ruperea Mitropoliei Clujului

 sursa:http://graiulortodox.wordpress.com/2012/02/20/text-eveniment-conflictul-ortodoxo-ortodox-din-transilvania-un-articol-in-care-teologul-radu-preda-comenteaza-ruperea-mitropoliei-clujului/

de Radu Preda
 
Recenta decizie a Sinodului Bisericii noastre stârneşte uimire şi, la nu puţini, indignare. Înainte de Sinod, am scris și vorbit pe tema “rearondării” celor două Mitropolii din Transilvania. Nu doresc să reiau cele deja afirmate. Cu toate acestea, cred că ar trebui lămurite, la capătul unor săptămâni agitate, două aspecte intens vehiculate. Primul: hotărârea din 2012 este o corectare a “nedreptăţii” din 2005. Al doilea: laicatul are o atât de mare importanţă, încât Sinodul s-a văzut nevoit să ia act de decizia acestuia, exprimată în Adunările Eparhiale. Sigur, dincolo de aceste aspecte, ar fi cazul să ne întrebăm ce lecţii se pot învăţa din recentele dispute bisericeşti care au avut și un puternic ecou social.
Receptarea deciziilor sinodale
Înainte de a intra în miezul celor două teme, e nevoie de o scurtă precizare legată de modul cum ar trebui să înţelegem şi astfel să receptăm, în general, deciziile sinodale. Ei bine, în comunicatul de presă al Patriarhiei publicat la începutul lui februarie a.c. ca urmare a dezbaterii din presa locală clujeană, dar nu numai, se menţionează textual că decizia Sinodului din noiembrie 2005 de a reorganiza jurisdicţia teritorială din Transilvania a fost “luată în grabă”. Afirmaţia aceasta este de două ori importantă. Pe de o parte, ea indică involuntar diferenţa de calitate umană şi morală dintre decizia “grăbită” din 2005, dictată de ritmul evenimentelor, şi cea evident premeditată din 2012, beneficiarii ei antepronunţându-se, fapt care a făcut din decizia ulterioară a Sinodului, de acum câteva zile, o surpriză aşteptată. Pe de altă parte, afirmaţia ne arată că, la rigoare, Sinodul poate lua decizii dacă nu greşite, oricum incomplete sau cel puţin discutabile. Că episcopatul ca atare nu este infailibil, acest lucru îl afirmă ecleziologia și dogmatica Ortodoxiei deja de secole, contrazicând astfel mentalităţile şi practicile curente. Problema în cazul nostru rezidă în absenţa unor criterii clare în funcţie de care o decizie, precum cea din 2005, poate fi catalogată drept “grăbită”, iar cea din 2012 drept corectă. Pe baza căror principii putem distinge? Sau totul se reduce la cei care decid, azi într-un fel şi mâine în cu totul altul? Este o chestiune de fundamente sau una de persoane? În lipsa unor răspunsuri clare, iată că deciziile sinodale, cu voie de la Patriarhie, sunt lansate dezbaterii publice, un câştig indirect, dar nu mai puţin preţios, al ultimelor zile. Coresponsabilitatea bisericească la care îndemna comunicatul Patriarhiei din 1 februarie poate fi, într-adevăr, exercitată în vederea identificării celor mai bune soluţii pentru comunitatea noastră de credinţă.
Procedură şi matematică
Acum, revenind la afirmaţia recurentă că hotărârea din 2012 este o corectare a “nedreptăţii” din 2005, repet totuşi ceea ce am mai spus: înfiinţarea Mitropoliei Clujului s-a făcut pe fundalul neclarităţilor încă prezente din Statutul BOR, unde problematica sinodalităţii mitropolitane, ca exerciţiu al comuniunii la nivel local, nu este corelată cu aspectul reprezentativităţii în cazul alegerii mitropoliţilor, care nu sunt doar eparhioţi, ci prezidează şi un sinod. Cât mai simplu spus, ceea ce s-a petrecut în noiembrie 2005 a fost o criză tipică de sistem datorată alienării conştiinţei canonice în Ortodoxiile naţionale moderne. Desigur, etapele înfiinţării de noi eparhii sau mitropolii nu au fost urmate în 2005 cu stricteţe, dar au fost completate ulterior. Concret, chiar dacă s-a pornit de sus în jos, cum am atenţionat în epocă, au avut loc apoi şedintele anuale ale Adunărilor Eparhiale care s-au pronunţat, acoperind astfel golul dintre decizia Sinodului şi cea a Adunării Naţionale Bisericeşti, competentă atunci în materie. Repet şi faptul că, în Sinodul din 4 noiembrie 2005, a votat pentru noua Mitropolie de la Cluj inclusiv mitropolitul ales al Sibiului. “Grăbit”, întreg Sinodul a votat pentru, doar două voturi fiind împotrivă. Măcar şi diferenţa evidentă a raportului de voturi dintre decizia din 2005 şi cea din 2012 exprimă adevărata voinţă a Sinodului. Şi pentru că tot suntem la capitolul de matematică sinodală, decizia din 17 februarie 2012 a fost luată de 41 de votanţi, 6 fiind împotrivă, 8 abţinându-se şi 27 fiind pentru. Cum art. 14, litera k a Statutului BOR (modificat la început de 2011) prevede, la atribuţiile Sinodului, că acesta “aprobă, cu o majoritate de două treimi din numărul membrilor prezenți, înființarea, desființarea, modificarea teritorială și schimbarea titulaturii mitropoliilor, arhiepiscopiilor și episcopiilor din cadrul Patriarhiei Române”, rezultă că recenta decizie este statutară la limită. În funcţie de regula de calcul folosită, ea poate fi chiar contestată. Rezultatul strâns, pe muchie, este uimitor pentru un demers care s-a vrut corectiv în raport cu o decizie anterioară considerată de unii eronată. Cu alte cuvinte, reparând o “nedreptate”, Sinodul riscă să comită o ilegalitate.
Tot în logica abuzului terminologic trebuie considerată şi referința repetată, inclusiv în comunicatul din 1 februarie 2012, la “hotărârea comună a Sinoadelor mitropolitane ale Mitropoliei Ardealului şi Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei și Maramureşului, reunite în şedinţă comună de lucru la mănăstirea Sâmbăta de Sus, judeţul Braşov, din 16 decembrie 2011.” Or, în vreme ce fiecare Sinod mitropolitan în parte şi Adunările Eparhiale sunt organisme statutare, şedinţele reunite ale unor Sinoade mitropolitane nu au acest statut şi ca atare nu pot hotărî nimic. Chiar dacă nu sunt lipsite de utilitate, dimpotrivă, reuniunile de acest fel au un caracter pur informal, pentru a folosi un cuvânt intrat recent în vocabularul românesc. Fără a dori să găsim cu orice preţ nod în papură şi pete în soare, cert este că în toată polemica aceasta ortodoxo-ortodoxă, pe cât de inutilă, pe atât de tristă, abuzul a fost comis constant, motiv să ne întrebăm iarăşi, deloc retoric, dacă principiile sunt slabe, sau cei chemaţi să le interpreteze şi să le aplice. Din orice unghi am privi, calitatea umană a celor implicaţi este decisivă.
Pentru a nu lungi lista aspectelor procedurale discutabile, să menţionăm şi lipsa de ecou în Sinodul mare a poziţiei Sinodului mitropolitan clujean din 7 februarie 2012. Aducând argumentele bunului simţ, Sinodul local s-a exprimat pentru întregirea teritorială a Mitropoliei de la Sibiu prin trecerea eparhiei de Alba, dar a contestat desprinderea Bihorului. Atât comunicatul de presă, cât şi procesul verbal al Sinodului mitropolitan trec în revistă principiile canonice, pastorale şi sociale care contrazic dorinţa total inexplicabilă ca în numele echilibrării să se producă un dezechilibru şi mai mare. Procedural, nu doar că ierarhii sufragrani de Alba și Oradea au absentat de la Sinodul mitropolitan, dar nu au înaintat Clujului nici măcar hotărârile Adunărilor Eparhiale. Am asistat la o sfidare personală şi instituţională a autorităţii mitropolitane, simetrică, ar spune unii, cu situația în care s-a aflat mitropolitul ales al Sibiului în 2005. Dacă aceasta este starea de spirit în 2012, atunci nu mai există niciun dubiu asupra dorinţei de răzbunare, străină de duhul bisericesc, a iniţiatorilor şi susţinătorilor “rearondării”. În fine, punerea în Sinodul de la București a cererii de trecere a Devei şi de revenire a Albei şi Oradiei la Sibiu a avut o sintaxă deficitară, la pachet, fără minimele distincţii de ordin geografic şi pastoral.
Ce vor, de fapt, laicii?
Actorii involuntari ai recentei theodrame au fost laicii. În numele lor se pare că s-a făcut totul. Un studiu sociologic a arătat însă o altă imagine şi a devoalat o înţelegere radical diferită a vieţii bisericești. Sigur, nu trebuie să ne conducem în Biserică după sondaje, dar măcar să ţinem cont de tendinţele pe care acestea le scot în evidenţă. În cazul de faţă, pentru prima dată în România post-comunistă, o decizie sinodală a fost precedată de un astfel de studiu sociologic, realizat de IRES, care indica refuzul covârşitor al credincioşilor de a se lăsa antrenaţi într-un război la nivelul ierarhiei ecleziale. În ceea ce îi priveşte pe laicii din Adunările Eparhiale, venerabilul vlădică al Maramureșului, Justinian, a precizat foarte clar că, în fond, contează voinţa episcopului. Aceasta este decisivă. Altminteri spus, episcopii nu se pot ascunde în spatele Adunărilor Eparhiale, invocând “poporul” precum invocă opoziţia politică pe demonstranții din stradă. Mai mult, potrivit actualului Statut al BOR, în repetate rânduri modificat, laicilor le este rezervat un rol pur decorativ. Într-un astfel de context, a-i pune în faţă pe credincioşi este nu doar un abuz semantic, dar şi o paradoxală dovadă de slăbiciune. Nu poţi conduce autoritar şi să te declari democrat. Un asemenea joc de imagine nu are cum să ţină. Mai ales că, în cazul ecumenismului confuz al ierarhilor de la Timişoara şi Oradea, de pildă, din urmă cu doar câţiva ani, vocea aceluiaşi laicat a fost ignorată suveran.
Cum se întâmplă în momente de criză, tema laicatului a fost indirect adusă în actualitate şi merită să o fructificăm pe măsura importanţei pe care o are. Or, dacă tot este vorba despre ortodocşii ardeleni şi de tradițiile lor, a invoca moştenirea şaguniană şi a trata laicatul cu dezinteres este cea mai flagrantă formă de a contorsiona istoria. La fel, cât de sincer poate fi cultul pentru Şaguna dacă artizanii “rearondării” transilvane sunt şi cei care par să fi abandonat lupta pentru recuperarea patrimoniului Fundaţiei lui Gojdu, prietenul marelui ierarh? Dacă tot sunt interesaţi să asculte laicatul, ar trebui să răspundă la această întrebare: de ce Biserica nu a dat în judecată, după 1989, statul român şi cel maghiar pentru maniera în care au lăsat să se piardă milioane de euro care ar fi putut ajuta decisiv la formarea în post-comunism a unei elite româneşti capabile să ofere acestei ţări o şansă reală, alta decât cea otrăvită a copiilor de securişti ajunşi astăzi miniştri? Ce au făcut Mitropolia de la Sibiu sau Episcopia de la Gyula pentru salvarea moştenirii Şaguna-Gojdu? Iată o temă bună, pentru început, în dialogul dintre ierarhie şi laicat.
De ce, totuşi, o Mitropolie la Cluj?
Faptul că Mitropolia Clujului nu este rezultatul exclusiv al ambiţiei fondatorului ei îl arată ataşamentul spontan al clujenilor, indiferent de vârstă sau treaptă socială. Dacă ar fi fost o simplă construcţie orgolioasă, o proiecţie geografică a unei peisaj sufletesc denivelat sau doar un exerciţiu de putere, atentatul la centrul mitropolitan clujean nu ar fi stârnit atâtea reacţii. Or, comune acestora le este lipsa oricărui sentiment de dispreţ faţă de Sibiu. Importanţa Clujului este resimţită ca aparţinându-i, ca fiindu-i proprie, iar nu luată altcuiva. Ridicarea metropolei din inima Transilvaniei în rang bisericesc semnifică în ultimă instanţă împlinirea unui parcurs istoric de luare în posesie a unui teritoriu în care românii erau toleraţi până acum aproape un secol doar la periferie. Nu trebuie să apelăm la retorica naţionalistă, atât de păguboasă tocmai la Cluj, imediat după 1989, pentru a înţelege că recunoaşterea bisericească a unei realităţi mult mai complexe face parte din ceea ce, folosind cuvinte aparent mari, reprezintă proiectul naţional al României moderne. Orbirea decidenţilor ecleziali de acum, exprimată în recentele decizii, este cu atât mai dureroasă cu cât Biserica noastră, autonomă şi autocefală, a fost motorul emancipării naţionale, inclusiv prin cultivarea sistemului mitropolitan care a permis menţinerea unităţii de credinţă în ciuda dezbinării politice. Ignorarea sistematică a faptului că, prin două Mitropolii, prezenţa românilor şi a ortodocşilor în Transilvania se exprimă mai puternic duce în cele din urmă la o absurdă şi blasfemiatoare “concurență” între moştenirea lui Ştefan cel Mare, ctitorul episcopiei din Feleac, precursoarea directă a celei din Cluj, şi moştenirea lui Andrei Şaguna, ambii canonizaţi de Biserica noastră.
În loc de concluzii: etica sinodală
Ceea ce a scos cel mai bine în evidenţă recentul conflict ortodoxo-ortodox este deficitul etic al unora dintre membrii Sinodului BOR. Abandonând schimbul de idei şi opinii, nedorind să facă opoziţie preşedintelui Sinodului, singurul abilitat să aibă o părere, unii membri sinodali au transformat consensualitatea în complicitate. Riscul este însă şi mai mare. Din exterior văzând comportamentul sinodal, transformarea ierarhiei în oligarhie este cel mai nociv lucru care se poate produce. Aşa cum în partidele politice, viciate de corupţie şi amatorism, singura “virtute” este loialitatea tribală (“Cum doriți, șefu’!”), la fel, păstrând proporţiile şi mai ales diferenţele stilistice, par să se petreacă lucrurile şi în Sinod. Invazia duhului politicianist este, în esenţă, marea ispită căreia trebuie să îi reziste ierarhii noştri. În ciuda comodităţii pe care o asigură folosirea clişeelor, fronturile din ierarhia Bisericii noastre nu sunt nici pe departe între “ecumenişti” și “tradiționalişti”. După ultimele evenimente, este cert că lupta se dă, de fapt, între bun simţ şi mitocănie, între cei cu frică de Dumnezeu şi cei “neînfricați”. Trebuie, în faţa acestui tablou, să ne smintim sau să ne pierdem credinţa? Nicidecum. Slăbiciunile slujitorilor Bisericii sunt cea mai mare dovadă că adevăratul cap al ei rămâne Hristos.
Amin!

 

Sunday, February 26, 2012

stop big brother

Mușchii părintelui Floca de la Fabric s-au cam dezumflat!
Dacă nu demult ați văzut o poză remarcabilă a părintelui, se pare că a fost totuși un fals!
De fapt, după ce a fost deposedat de puloveru' de mușchi arată cam așa:

(poza este o metaforă cu titlul: Floca Bigbrotheristul)

Asta după ce a vizionat casetele cu credincioșii din fața cutiilor milei din Fabric! S-a convins în sfârșit că nu puneau credincioșii în cutii hârtii de 100 de lei, ci doar monede de 50 de bani! Și din cauza asta s-a îmbolnăvit de oftică!

http://www.debanat.ro/2012/02/parintele-floca-de-la-biserica-%E2%80%9Esf-ilie-nu-si-mai-poate-spiona-enoriasii/

Saturday, February 25, 2012

Noile alianțe

Conform Basilica.ro:

poza e de pe basilica, si e cu catedrala din Caransebeș?!!! - de la sfințire


"Preasfinţitul Sofronie, Episcopul Oradiei va sluji împreună cu Preasfinţitul Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Ungaria și cu Preasfinţitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei în Catedrala cu Lună din Oradea."

Așadar, declarațiile de intenție s-au făcut! Vom vedea cum se va desfășura partida pentru Mitropolia Banatului!
Totuși o veste bună: în orice formulă, Paisie pleacă din Timișoara!
Rămâne de văzut dacă va mai exista biserică ortodoxă normală după plecare lui.
Să dea Dumnezeu să vină un om bun! Va avea multe de reparat, în special suflete.

Zboară puiule, zboară!!!

Friday, February 24, 2012

De ce e Biserica Ortodoxa Romana muta?

de Vlad Mixich HotNews.ro

Un preot. Asta doream: un preot ortodox care sa vorbeasca despre compasiune cu cititorii HotNews. Saptamana in care murisera inghetati zeci de oameni trecuse, sate intregi erau sub zapezi, iar pe Facebook bantuia obsesiv o intrebare: “De ce nu s-au deschis bisericile ca sa nu mai inghete oamenii strazii la -20 de grade?”

Un preot ortodox, venit din mijlocul parohiei sale, ar fi fost cel mai potrivit sa vorbeasca despre solidaritate. Despre mila crestina. Dar mai lesne este a trece camila prin urechile acului, decat a aduce un preot intr-o emisiune.


Intai am telefonat unui preot pe care il urmaresc de ceva vreme. Tanar, inteligent, cu stiinta vorbirii in public. A acceptat. Era firesc. Dar, dupa 3 minute, a revenit cu un telefon: “Iarta-ma, dar acum mi-am amintit. Trebuie mai intai sa cer binecuvantarea. Vorbim maine dimineata.” O exigenta specifica relatiei duhovnicesti, mi-am spus. Dar dimineata am primit urmatorul raspuns, rostit in barba, cu un iz de stanjeneala: “Imi pare rau, dar nu pot veni. Nu am primit binecuvantarea. E data o circulara ca nu putem iesi in media fara aprobare de sus.”

Aproape de oameni. Servitorul servitorilor lui Dumnezeu. Cald. Deschis dialogului. Este imaginea ideala a unui preot.

Defensiv. Banuitor. Speriat. Avand nevoie de aprobare de sus. Este imaginea realista a functionarului unei institutii inalt birocratizate.

“APROAPE CA LA ARMATA”


Nu am renuntat. Am cautat numerele de telefon a sase preoti din Bucuresti, toti parohi, si le-am facut aceeasi invitatie. Unul dintre ei mi-a spus ca “v-as ajuta cu draga inima, dar e nevoie de aprobare de la Patriarhie. Sunati la biroul lor de presa.” Alt preot, un profesor universitar domol la vorba, m-a rugat sa nu ma supar caci „imi place, nu-mi place, nu am voie sa ies fara aprobare”. Si cat de ciudata era alaturarea cuvintelor „binecuvantare”, „circulara”, „aprobare de sus”. „Sus? Cat de sus?”, imi venea sa intreb.

De cealalta parte a transeelor, caci devenise limpede ca ma aflam in fata unui „conflict rece”, producatorii televiziunilor nationale de stiri ridicau descurajati din umeri. Un producator de la stirile TVR mi-a spus ca nu a reusit inca sa aduca invitat un preot ortodox: „Eu aflu subiectul cu 24 de ore inainte, dar dureaza cateva zile pana se primeste aprobarea. E un proces prea dificil”. „Exista doi preoti pe care-i trimit intotdeauna si, daca invitam pe altcineva, acesta trebuie sa ceara aprobare de la superior”, spune Bianca Oanea, producator la Realitatea TV si Romania TV. „Ei au o linie mai cazona, e aproape ca la Armata. Si atunci cand sunt subiecte mai delicate pentru ei, nu trimit pe nimeni.” De altfel, singurul preot invitat si prezent in studioul uneia dintre televiziunile de stiri importante (incluzand TVR) in perioada gerului si a caderilor de zapada, a fost parintele Ioan Popescu, invitat la TVR2 in calitatea sa de duhovnic al actritei Anca Sigartau, personajul principal al emisiunii.

Acel „aproape ca la Armata” deschide o noua perceptie asupra binecunoscutei statistici care spune ca romanii investesc cea mai multa incredere in Biserica si Armata. Asemanarea nu se opreste la aceasta incredere, ci si la o ierarhizare rigida si un control puternic asupra imaginii institutionale reflectate in spatiul public. Teologul Radu Preda spunea intr-o conferinta, la mijlocul anilor 2000, ca „autoritatile bisericesti ortodoxe nu au incredere in legitimitatea demersurilor jurnalistice ale laicilor fara studii de teologie”*.

Dinamica fenomenului este si ea specifica interactiunii dintre doua institutii cu obiective antagonice: presa pentru care transparenta este dezideratul suprem si Biserica care vede aceasta transparenta ca pe o amenintare la adresa propriei identitati. Sociologul Mirel Banica explica: „Biserica este obsedata sa nu greseasca si are o anumita frica de a nu gresi. Si e ca atunci cand mergi pe gheata si ti-e frica sa nu aluneci. Si atunci aluneci. Avand aceasta obsesie a bunei comunicari, cred ca Biserica are tendinta de a se inchide in sine. Pentru ca [ei] spun ca oricum mass-media sunt dusmanii ortodoxiei. Si cand se aplica aceasta sintaxa, nu mai merge nimic.”

Aceasta lipsa de incredere este veche: in 1997, episcopul Dunarii de Jos organiza un mars in timpul caruia 300 de preoti au manifestat impotriva atacarii Bisericii de catre presa laica. „Daca luam o colectie de ziare si televiziuni nu stiu cate stiri pozitive sunt despre Biserica. Si asta a dat nastere unui mecanism de auto-aparare din partea Bisericii”, spune Mirel Banica. „Biserica este de 2000 de ani o structura inchisa. Si structurile inchise comunica greu. Incearca sa vorbesti cu un jandarm. Te va trimite la ofiterul de presa.”

„DACA SUNATI LA PATRIARHIE NU DATI NUMELE MEU, CA-MI FACETI RAU”

Acolo unde m-au trimis si preotii parohi bucuresteni. Telefonul parintelui Constantin Stoica, purtatorul de cuvant al Patriarhiei Romane, a fost inchis pe aproape intreg parcursul unei zile de joi, cea in care incercam sa invit un preot sa vorbeasca despre solidaritatea crestina si care a coincis (din nefericire) cu zilele Sfantului Sinod al BOR. In sala sinodului este interzisa folosirea telefoanelor mobile, acesta fiind motivul pentru care telefonul purtatorului de cuvant al Patriarhiei era inchis.

Am reusit sa-l contactez abia a doua zi, dupa ce am discutat cu un alt preot din cadrul biroului de presa. Imediat, parintele Stoica m-a sunat: „Nu este vorba despre o restrangere a dreptului preotului de a vorbi in media, ci de o randuiala. Biserica doreste ca mesajul ei sa fie transmis corect in spatiul public. Nu toti preotii stiu care sunt ultimele hotarari ale Sfantului Sinod sau care este pozitia Bisericii intr-o tema sau alta aflata in dezbatere publica. Daca un preot nu cunoaste care este pozitia Bisericii intr-o problema mai delicata, cum au fost cazurile de suicid ale unor personalitati publice, si vine in emisiune exprimandu-si un punct de vedere personal putin diferit fata de cel oficial al Bisericii, apar niste probleme. La acest gen de emisiuni sunt delegati cei care sunt pregatiti.”

Insa unul dintre preotii bucuresteni cu care am discutat despre aceste delegari m-a rugat vehement: „Daca sunati la Patriarhie sa nu dati numele meu ca imi faceti mai mult rau. Imi faceti rau caci vor zice ca m-am inteles eu cu dumneavoastra. Sa nu ma propuneti pe mine, va rog mult. Ei oricum ii trimit doar pe ai lor, pe cei din cercul lor. Si n-am cum sa vin la dumneavoastra ca nici noi nu suntem de capul nostru, trebuie sa facem ascultare. Un preot obisnuit nu va accepta niciodata o astfel de invitatie ca noua, preotilor obisnuiti, nu ni se da voie sa iesim.”

Cum a apreciat parintele Stoica declaratia fratelui sau intru har preotesc? „Eu intuiesc despre cine este vorba. E un preot care doreste sa fie mai prezent pe ecranele televizoarelor, decat sa-si faca misiunea de preot. Principala menire a preotului este pastoratia.” Despre celalalt coleg preot, care nu a primit binecuvantarea, parintele Stoica spune ca „Ma indoiesc ca nu a primit binecuvantarea. In orice tara civilizata, institutiile media fac solicitarile catre birourile de presa ale institutiilor publice. Nu se fac direct catre preoti. Biserica este o institutie publica de drept privat.” E ciudat sa auzi un preot punand la indoiala vorbele unui alt preot.

„BISERICA ARE O ATITUDINE PRUDENTA FATA DE REALITATEA TV SI REZERVE FATA DE ANTENA 3”

Actiunile caritabile ale Bisericii Ortodoxe Romane in perioada gerului si in satele ingropate in zapada au existat. Numeroase si consistente. De altfel, ele sunt o parte fireasca a unuia dintre rolurile sociale importante ale bisericii in modernitate: pentru sinistratii anului 2011, Biserica Ortodoxa Romana a strans 12 milioane de euro. Daca e mult sau putin nu stiu, important e ca aceste gesturi exista. Insa de cele mai multe ori ele nu sunt relatate de catre televiziunile sau ziarele importante. Si astfel, ele exista doar pentru comunitatile ajutate. Puterea modelului, a pildei, se risipeste.

„Cand faci milostenie sa nu stie stanga ta, ce face dreapta ta”, scrie in Noul Testament. Dar toate aceste fapte de milostenie sunt repetat anuntate pe agentia de presa a Patriarhiei si la postul ei de televiziune, Trinitas. Paradoxul este deplin. Absentă din media centrala, dar prezentă intens in cea pe care o poate controla, inaltii prelati ortodocsi nu par a se smeri, ci mai degraba a se teme.
Una dintre prioritatile enuntate de Patriarhul Daniel in discursul sau inaugural a fost „intensificarea misiunii spirituale a Bisericii in societate, dincolo de zidurile lacaselor de cult.” Laudabila ca intentie, dar chestionabila prin autenticitatea comunicarii, aceasta intensificare urma sa se desfasoare prin intermediul “a doua retele bisericesti ortodoxe”. Din 2007 a inceput sa emita Trinitas TV, ziarul Lumina si agentia Basilica intarind trustul de presa al Patriarhiei Romane. Toate functioneaza prin donatiile si abonamentele obligatorii ale parohiilor, dar nu sunt altceva decat “purtatoare ale unui discurs oficial si oficios”, cum scrie cercetatoarea Iuliana Conovici. “Autoritatile bisericesti apar inca drept prea putin dispuse sa se resemneze cu ideea ca nu pot controla informatia religioasa transmisa marelui public; neincurajand cel mai adesea pluralitatea opiniilor din interiorul Bisericii, aceasta risca sa favorizeze atat radicalizarea vocilor din interiorul sau, cat si aprofundarea tensiunilor dintre vocea oficiala a Bisericii si ceilalti actori din spatiul public (jurnalisti, intelectuali, militanti ONG).”*

In urma cu zece ani, teologul Radu Preda sustinea ca ”gandirea ierarhica nu doreste sa lase libertate propriilor sale publicatii si le discrediteaza pe cele existente in afara sferei directe de influenta”*. Astazi, purtatorul de cuvant al Patriarhiei, parintele Stoica, spune ca „Biserica are o atitudine prudenta fata de Realitatea TV, un post de televiziune care s-a comportat nedrept cu Biserica. De cele mai multe ori a manipulat intr-un sens josnic, prezentand punctul de vedere al Bisericii in proportie de mai putin de jumatate. Avem anumite rezerve si fata de Antena 3. Avem aceasta libertate de a ne lua masuri de precautie. Nu este firesc ca noi, cei care suntem ofiteri de presa, sa imploram televiziunile sa respecte deontologia profesionala. Daca nu ne respectam reciproc, apar probleme.”

ADMINISTRATORII CU INIMA MARE

Aceste probleme exista de mult si persista. Spatiul mediatic laic trece printr-o profunda criza de moralitate. Zona mediatica ortodoxa oficiala sufera de inautenticitate ajungand doar la un public „captiv”*, nu si la cel care ar avea mai mare nevoie de pastoratie. „Si Biserica are nevoie de media si media are nevoie de Biserica”, cum mi-a spus parintele Stoica. Dar prezenta corect dozata in studiourile de televiziune a unor clerici inteligenti (de care Biserica Ortodoxa nu duce lipsa) va fi benefica in primul rand oamenilor, cei in slujba carora clameaza ca se afla ambele institutii: si cea laica si cea religioasa. E adevarat ca e nevoie de mai mult profesionalism in platourile televiziunilor. Dar si de mult mai mult curaj din partea acelor inalti ierarhi ortodocsi aflati in sferele de sus, acolo de unde vin toate aprobarile lumesti. Caci Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa fie nu doar citit, dar si vestit.

Excelenta observatie a sociologului Mirel Banica nu este insa prea incurajatoare: „Pentru romani, preotul nu este un expert in probleme de societate sau in problematica cuplului. Pentru romani, el este doar un administrator de sacramente: trebuie sa cante bine, sa slujeasca bine si sa aiba inima mare.” Insa Romania nu duce defel lipsa de administratori, fie ei si cu inima mare.

sursa: hotnew
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-11557915-biserica-ortodoxa-romana-muta.htm

Forward

ANDREI PLEŞU:

SLUJITORUL CREDINCIOS ŞI ÎNŢELEPT

În două dintre Evanghelii (Matei şi Luca) ni se oferă parabola slujitorului (robului) credincios şi înţelept. E vorba despre un om care, urmînd să plece pentru o perioadă de timp nedeterminată, îl pune pe unul dintre slujitorii săi, mai mare peste toţi ceilalţi, cu îndatorirea „să le dea hrană la timp“. Dacă îşi va face treaba conştiincios, slujitorul acesta va binemerita, la întoarcerea stăpînului, să fie pus „peste toate avuţiile sale“. Dacă nu, dacă se va comporta asemenea unui vătaf brutal şi se va lăsa ademenit de plăcerile şefiei, slujitorul va plăti cu viaţa şi cu sufletul (va fi „despicat în două“ – spune textul – şi azvîrlit în iad, laolaltă cu făţarnicii).

Ca toate parabolele, şi aceasta are mai multe straturi de înţeles. E o referinţă la Judecata de Apoi, la venirea (de neanticipat) a lui Dumnezeu, la datoria de a fi pregătit, clipă de clipă, pentru „evaluarea“ finală. Adresată ucenicilor, parabola aceasta spune însă ceva şi despre oficiul încredinţat de Dumnezeu preoţilor. Ei sînt „puşi“ (adică au un „mandat“, o „delegaţie“) să păstorească comunitatea semenilor lor în intervalul, saturat de aşteptare, dintre ziua de azi şi ziua Judecăţii. Esenţial e faptul că ei nu sînt puşi în postura unor căpetenii severe, a unor distribuitori de porunci, a unor „stăpîni“. Ceea ce li se cere e să dea hrană la timp celor pe care îi păstoresc, adică să le fie de folos, să-i slujească, să-i gospodărească, să le întreţină metabolismul spiritual. Atît. „Stăpînul“ nu le-a încredinţat, cu alte cuvinte, rolulsău, ci i-a făcut „mai mari“ într-o activitate subalternă: nobilă, de neînlocuit, dar auxiliară. A operat, aşadar, un transfer, temporar, de responsabilitate. Cei care înţeleg acest transfer drept legitimare personală, drept „elecţiune“ care îndeamnă la ştăbie arbitrară şi vanitoasă, vor cădea în păcatul făţărniciei şi vor fi evacuaţi. Parabola aceasta îmi vine în minte ori de cîte ori slujitorii Bisericii mele alunecă spre triumfalism, suficienţă, mîndrie lumească şi eficienţă lucrativă. Cînd aud, de pildă, că un preot din Ardeal, lîngă corpul neînsufleţit al unui enoriaş (întîmplător un mare poet), comunică apropiaţilor că defunctul e în urmă cu plata cotizaţiei parohiale. Sau cînd văd, cum am văzut cu ceva timp în urmă, un alt preot snopindu-l în bătaie pe unul dintre reprezentanţii turmei sale. De asemenea, cînd unele publicaţii religioase sau posturi de televiziune „de profil“ adoptă tonul şi limbajul discursului omagial. O sumedenie de parohi şi teologi vorbesc despre „Biserica noastră“ cum vorbeau activiştii de pe vremuri despre partid, sau cum vorbesc gaiţele patriotice despre ţărişoară: exaltat, encomiastic, lacrimogen. Triste probe de slavă deşartă. Ca şi cum rostul Bisericii pe lume ar fi să-şi facă chip cioplit, să se înalţe pe sine, iar rostul slujitorilor ei – să-şi înflorească portretul. Ştiu cît de antipatic devin, pentru unii, spunînd astfel de lucruri. Dar, în fond, sînt parte a acestei Biserici şi pot fi mîhnit de unele semne de nevrednicie, aşa cum pot fi bucuros de vredniciile ei. Sînt şi eu dintre „robii“ care trebuie hrăniţi de alţi robi, chemaţi, „sezonier“, la dregătorii veghetoare şi slujitoare. Sînt îndreptăţit, deci, să mă plîng cînd nu-mi primesc hrana „la timp“ sau cînd primesc hrană nepotrivită. Am fost martor, în aceste zile, la aniversarea celor 60 de ani de viaţă ai Prea Fericitului Daniel, patriarhul creştinătăţii româneşti. Mă adaug, sincer, celor care i-au spus, cu acest prilej, „La mulţi şi spornici ani!“. M-am numărat, la începutul mandatului său, printre cei care s-au bucurat public de ceea ce mi se părea o alegere optimă. Îi ştiu calităţile, vigoarea şi tenacitatea organizatorică, zelul. Dar trebuie să mărturisesc că desfăşurarea momentului aniversar m-a întristat. Lucrurile au căpătat o turnură excesivă, pe care Prea Fericitul ar fi putut-o ajusta. Aniversarea în sine era firească. Dar stilul ei mi-a amintit de o nu prea fericită „tradiţie omagială“ autohtonă. „Album aniversar“, „Volum omagial“, film documentar realizat de Trinitas, ceremonii ample, discursuri înaripate, texte riscînd idolatria, cînd nu frizau prostul gust (ziarulLumina a recurs, flasc, la toate clişeele acestui tip de eveniment: Patriarhul s-a născut „în zilele fierbinţi ale lunii lui Cuptor“, la Dobreşti, „un sat binecuvîntat de Dumnezeu cu oameni credincioşi“. „Încă de la o vîrstă fragedă…“ etc. etc.). Nu cred că aşa se sărbătoreşte un slujitor, un rob al lui Dumnezeu, un om care a ales, prin călugărie, nu doar lepădarea de lume, ci şi lepădarea de sine. Cei care asmut asupra lui toate hergheliile preamăririi lumeşti nu-i fac nici un serviciu.

sursa: dilema veche, 

http://acvila30.wordpress.com/2011/07/29/andrei-plesu-slujitorul-credincios-si-intelept/

Friday, February 17, 2012

Emisiune Radio

Sâmbătă, la Radio Reșița - Emisiunea Religioasă, și Duminică dimineața la Radio Timișoara, doamna Lia Lucia Epure va detalia despre motivele pentru care s-a hotărât să apere decența din MBT, din momentul în care Uzurpatorul a încercat să se cocoțeze, sfidând orice canon al Bisericii Ortodoxe și orice normă a bunului simț, pe scaunul mitropolitan al Banatului, batjocorind pe titularul de drept al acestuia, IPS Nicolae.
Acest Uzurpator, care consideră că 95% din preoții Arhiepiscopiei Timișoarei sunt eretici și trebuie aruncați afară din cetate și arși pe rug, în frunte cu păstorul lor, IPS Nicolae, nu merită respectul nostru, cu atât mai puțin prietenia și dragostea noastră. Pentru cei mai mulți dintre bănățeni, nu este decât un vameș și un fariseu!

La fel și Harap Alb!?

Vă invităm să audiați emisiunile!

Doliu total în BOR

Din nefericire, putem să declarăm DOLIU general în BOR!
Dictatura ecclesiastică s-a instalat definitiv în această instituție. Pentru ea, faptul că de un an de zile niște "frustrați" își bat gura, se pare de pomană, ca să atragă atenția asupra unor nereguli grosolane nu mai înseamnă absolut nimic, contează doar cine dă bani mai mulți!
Din nefericire pentru BOR această atitudine nu face decât să o discrediteze și să o îndepărteze din ce în ce mai mult de oamenii de valoare, care nu mai vor să audă minciunile și nu mai vor să fie părtași la neseriozitatea instituțională a "prinților bisericii"!

"Urâciunea pustiirii așezată în locul sfânt"
Harap Alb în Icoană
Tabacistul în haină de lumină
Protectorul Tâlharilor


Privilegiile medievale sunt de domeniul trecutului, iar acest lucru nu vor să-l înțeleagă unii, din păcate!
Ar fi trebuit să se ia în considerare aceste aspecte, și nu să se procedeze exact ca și cum oamenii nu ar fi decât niște recuzite de decor!
INTERESUL poartă în continuare FESUL!

INVITĂM TOȚI CREDINCIOȘII LA GREVĂ FISCALĂ FAȚĂ DE BOR!!!
Doar atunci Adevărul va învinge!

Credinciosul nu mai contează, doar buzunarul lui!
În rest, de azi înainte Eiscopul este DUMNEZEU pe pământ! Dacă nu te conformezi la asta ești anatema!

http://ziuadecj.realitatea.net/cultura/mitropolia-clujului-sfasiata-eparhiile-de-alba-si-oradea-trec-la-sibiu-surse--84443.html
http://www.adevarul.ro/locale/alba_iulia/Sinodul-BOR_0_647935497.html

Wednesday, February 15, 2012

Paisie, piaza rea!


Poza e luată de pe site-ul Patriarhiei, și arată slujba Tedeumului de dinaintea ședinței adunării bisericești. Până aici, de remarcat PS Paisie, pus la lucru, sau poate evidențiat de Harap Alb, ca o mângâiere pentru criticile aduse de presa bănățeană. Totuși tratamentul aplicat de Harap Alb Uzurpatorului de Timișoara a fost pedepsit de pronie, Paisie dovedindu-se și în acest caz a fi piaza rea a BOR.
Spun asta, pentru că, în timp ce manelistul se producea în cântări și alăute, un preot ortodox român din Arhiepiscopia Americii de Nord a strigat, acolo în biserică:
Jos Patriarhul Corupt, Afară cu Afaceriștii din Biserică, și altele.
Se observă rumoarea creată, dar și faptul că episcopii au transmis imediat în teritoriu primele impresii.
Bineînțeles de indignare, când e vorba de a-și asuma public, dar de o nețărmurită satisfacție pe la prieteni!!!
Așadar, domnule Harap Alb ai grijă la Ileana că vine Zmeul și ...

Monday, February 13, 2012

Reclamă gratuită

Mulțumim tovarășilor de la Mitropolia Banatului pentru faptul că ne fac reclamă gratuită!
Vă dați seama, dragi cititori, că plângerea despre care s-a făcut vorbire acu' ceva vreme, nu face altceva decât extinde aria de vizualizare a site-ului!?
Dacă până acum era mai mult o problemă de afaceri interne - că doar frustrații trebuie să latre pe undeva să se răcorească (asta ar fi părerea unor postaci paisiaci) - iată că acum, tovarășii au reușit să exporte problema în afara sistemului.
Ca să fie soluționată o astfel de plângere, în primul rând ea trebuie să fie studiată - conținuturile citite și analizate pentru a se determina dacă sunt veridice!
Și uite-așa, va afla tot IPJ și tot Parchetu' ce poame are Mitropolia Banatului!
Vă mulțumim frumos Preasfințite și Preaonorate pentru cadoul făcut!

În altă ordine de idei, cred că deja ocupăm o nișă importantă în mass-media locală, și pentru asta mulțumim colegilor care ne-au promovat.
AVE!

http://www.debanat.ro/2012/02/paisie-si-camarila-sa-s-au-pus-pe-plangeri-penale/

Sunday, February 12, 2012

Mergem până la capăt!

Dacă tovarășul Savu, informaticeanul sau economistul, nici el nu mai știe ce e, și cei dimpreună cu dânsul cred că semnând și depunând la Poliție plângerea care să ne închidă gura, au reușit cumva să ne sperie, atunci paisiacii sunt chiar proști!
Mergem până la capăt!
Mai mult, vă asigurăm că vom fi aici, la pândă, să vă vânăm toate mârșăviile și să le dăm pe față, ca să știe lumea cu cine are de a face!
Cu niște ipocriți!
Deci, nu s-a terminat!
Luați de aici!
http://www.ziuadevest.ro/editorial/27429-o-scrisoare-nedorit.html

Saturday, February 11, 2012

Traseistul Domnului


Prea Sfinţitul Sofronie Drincec schimbă rânduielile: în loc să se identifice cu istoria şi interesele Eparhiei pe care o păstoreşte, vrea s-o mâne după propriile-i ambiţii.
Săptămâna trecută, din senin, s-a aflat că Sofronie vrea să scoată Episcopia Oradiei din jurisdicţia canonică a Mitropoliei Clujului şi s-o mute, cale de 400 de kilometri, în Mitropolia Sibiului. O mişcare de care credincioşii din Bihor habar nu aveau, gândită cu un singur scop: să-l propulseze în tronul de mitropolit al Banatului, în care se află un ierarh nonagenar, Nicolae Corneanu, cu nu prea multe zile rămase de la Domnul. Chiar dacă suceala îl face de ocara credincioşilor, preoţilor şi teologilor...

Speranţă năruită
Ales episcop al Oradiei, Bihorului şi Sălajului în 2007, după pensionarea PS Ioan Mihălţan, grav bolnav, la concurenţă cu vicarul locului, Petroniu Sălăjanul, şi cu cel de la Curtea de Argeş, Vincenţiu Ploieşteanul, PS Sofronie devenea la 39 de ani cel mai tânăr şef al Eparhiei de la înfiinţarea sa, în 1921. CV-ul îi era din cale-afară de spectaculos. În 1993 absolvise cu 10 Medicina la Timişoara, iar după în 1995 devenea monah, avându-l ca naş de călugărie pe ÎPS Serafim Joantă, mitropolit al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Trei ani, a fost inspector de asistenţă socială la Episcopia Aradului, răstimp în care a absolvit şi Teologia, iar în ‘98 ajungea secretar la Cabinetul Patriarhal al Prea Fericitului Teoctist, care după un an l-a propulsat episcop de Gyula. După 8 ani, Sofronie schimba mica Eparhie din Ungaria cu cea de la Oradea, pe care, însă, în 2008 a rupt-o în două, dând partea sălăjană vicarului Petroniu, de care voia să scape.
Sofronie fusese aşteptat cu speranţă, preoţimea şi intelectualitatea Oradiei văzând în el un egal al eruditului episcop greco-catolic Virgil Bercea şi un ierarh capabil să ţină piept atât agresivului Laszlo Tokes, şeful Eparhiei Reformate, cât şi, mai târziu, romano-catolicului Bocskei Laszlo, care venea de la Timişoara pentru a-l înlocui pe bătrânul Tempfli Joszef. După o timidă încercare de dialog ecumenic, concretizată în 2008 prin sfinţirea Agheasmei Mari împreună cu PS Virgil Bercea, faptă ce l-a pus în pericol de caterisire, Sofronie a bătut însă în retragere. Iar de atunci s-a mai remarcat doar prin scandaluri şi izolare în Palatul Episcopal.

Rupere din "patriotism"
În acest context s-a aflat, prin intermediul postului TV al Patriarhiei, Trinitas, că pe 29 ianuarie Adunarea Eparhială de la Oradea, formată din 30 de clerici şi mireni, a decis în unanimitate ruperea de Mitropolia Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi alipirea la Mitropolia Ardealului cu sediul la Sibiu, la fel cum hotărâse, o săptămână înainte, şi Arhiepiscopia de la Alba Iulia, condusă de PS Irineu (foto).
Potrivit Trinitas TV, scopul era o rearondare în condiţiile în care Oradea aparţinuse de Sibiu până în 2005, anul înfiinţării Mitropoliei de la Cluj, iar decizia ar fi provocat un entuziasm deosebit între membrii Adunării Eparhiale. Nu lipsea nici umorul involuntar, vecin cu Caragiale, postul Patriarhiei citându-l pe fostul decan al Facultăţii de Arte, care afirma că hotărârea ar fi de-a dreptul... patriotică! "Prof. univ. Cornel Durgheu, unul din membrii Adunării, a menţionat că momentul este plin de emoţie şi de patriotism", spunea Trinitas, adăugând că rearondarea urmează să fie supusă aprobării Sfântului Sinod în februarie.
În realitate, după cum avea să afle BIHOREANUL de la un alt membru al Adunării, chestiunea s-a tranşat fără ca măcar participanţii la reuniune să se "prindă" de ce fuseseră convocaţi de Sofronie: "Prea Sfinţitul ne-a spus că doreşte să aprobăm rearondarea la Mitropolia Sibiului fiindcă aşa a fost în istorie, până în 2005. Nimeni n-a pus nicio întrebare şi toţi am votat pentru".

Ticluit cu grijă
Majoritatea credincioşilor din Bihor habar nu aveau despre strămutarea la Mitropolia din Sibiu, întrucât "creierul" mişcării, PS Sofronie, nu pusese chestiunea în "dezbatere publică", după cum nu pomenise vreun cuvânt despre ideea ce-l măcina nici în Pastorala de Crăciun.
Totuşi, iniţiaţii îi cunoşteau planul încă din luna decembrie, când episcopul a participat la întrunirea celor două sinoade mitropolitane din Transilvania, desfăşurată la Mănăstirea Sâmbăta de Sus (judeţul Braşov), unde a vorbit despre "rearondare". După cum arată blogerii ortodocşi (preoţi, călugări şi profesori de teologie bine informaţi), Sofronie a spus atunci că Episcopia Crişanei a fost arondată în 2005 la Mitropolia din Cluj doar pentru a avea Clujul un statut mai înalt. O "acuză" pe care nu avusese curaj s-o facă atât timp cât fostul său protector, Bartolomeu Anania, era încă în viaţă...

"Politicianistul" Sofronie
Dacă în Oradea nu a stârnit deloc comentarii, vestea ruperii de Cluj a provocat reacţii vehemente în capitala mitropolitană. Lectorul universitar Radu Preda (foto), de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj, scria că Sofronie s-a purtat "politicianist", abuzând de Adunarea Eparhială pentru că a pus-o să voteze ceva ce membrii acesteia nici nu înţelegeau. Totodată, teologul ridica şi o parte din vălul ce ascunde motivaţiile strict personale ale PS Sofronie şi ale ÎPS Irineu, arhiepiscopul de Alba, care s-ar vrea mitropoliţi, primul la Timişoara, al doilea la Sibiu.
"Punerea sub semnul întrebării a Mitropoliei de la Cluj e nu doar un atac la memoria fostului mitropolit Bartolomeu Anania, dar şi un gest profund antipastoral", scria Preda, atacându-l dur pe episcopul orădean: "Sofronie este inventatorul traseismului mitropolitan. Ambiţios fără idealuri şi luptător fără miză, întruchipează abjecţia parvenitului intelectual, cultivând un delirant cult al personalităţii. Aşa cum Irineu nu a pregetat să maculeze memoria Mitropolitului Bartolomeu, de a cărui longevitate era disperat (!), Sofronie nu a pregetat să-şi alunge din reşedinţă înaintaşul, pe episcopul Ioan Mihălţan. Oameni chemaţi să propovăduiască Evanghelia sfârşesc prin a fi caricatura modelului de păstor şi copia tot mai fidelă a lupului...".

Fără argument
Tot de la Cluj, academicianul Ioan Aurel Pop, pe alt ton (explicabil prin faptul că nu e teolog, ci istoric), a demontat pretenţiile lui Sofronie că prin rearondarea la Sibiu nu ar face decât să repună Episcopia orădeană în matca tradiţională. Profesorul amintea că prima mitropolie din Transilvania a avut reşedinţa la Cluj, nu la Sibiu, unde s-a mutat doar pentru că, fiind oraş săsesc, acolo românii se mişcau mai în voie decât în Clujul stăpânit de unguri.
Însuşi cuvântul Mitropolie vine de la Metropolă, adică oraş mai mare, aşa explicându-se şi faptul că şi Mitropolia Ţării Româneşti, înfiinţată la Târgovişte, s-a mutat la Bucureşti, iar cea a Moldovei de la Suceava la Iaşi. "Clujul, şi din acest punct de vedere, e cel mai îndreptăţit să găzduiască o mitropolie!", concluziona academicianul, adăugând că încă din secolul XIX s-a dorit reînfiinţarea Mitropoliei la Cluj, doar stăpânirea străină şi orgoliul elitelor făcând acest lucru imposibil până în 2005.

Vis de mitropolit
Dacă erudiţii clujeni s-au întrecut în pledoarii teologice şi istorice în apărarea Mitropoliei de pe Someş, preoţii şi teologii orădeni se arată indignaţi de ambiţiile personale ale vlădicii Sofronie, în care şi-au pus cândva speranţele, dar de care s-au înstrăinat. Niciunul nu face declaraţii asumate cu numele, experienţa demonstrând că orice potrivnic al episcopului e îndată pedepsit, dar anonimatul nu scade pertinenţa spuselor lor.
"Din păcate, Sofronie nu mai ţine cont de misiunea sa, de a conduce turma cu blândeţe şi răbdare, ci a devenit un lup în blană de oaie. A dezamăgit pe toată lumea, iar el ştie asta", spune un cadru didactic de la Facultatea de Teologie din Oradea. Un altul afirmă că, aşa stând lucrurile, era previzibilă dorinţa lui Sofronie de a-şi aranja plecarea. "Un episcop care nu mai e iubit, ci temut, are două posibilităţi: fie se retrage la mănăstire, ceea ce nu e în firea lui Sofronie, a cărui inteligenţă e întrecută numai de ambiţie, fie caută să parvină într-un rang mai înalt".
Iar acest rang e nici mai mult, nici mai puţin decât tronul mitropolitan de la... Timişoara. "Aşa cum Irineu de la Alba aşteaptă eliberarea scaunului mitropolitan de la Sibiu, fiindcă la Cluj nu mai are căutare, şi Sofronie vrea locul lui Nicolae Corneanu (foto), mitropolitul Banatului. Şi, cum Înaltul are 89 de ani, nici n-ar trebui să aştepte prea mult", spune sursa BIHOREANULUI.

Sprijinit de Daniel
Teologul orădean susţine că socoteala lui Sofronie e simplă şi are în vedere doar să-şi câştige alegători pe când Sinodul va trebui să desemneze succesorul lui Corneanu: "Rupându-se de Cluj, Sofronie pierde simpatii doar de acolo, dar în schimb îşi asigură voturi de la Alba şi din Mitropolia Sibiului, ai cărui ierarhi îi devin recunoscători pentru că li se alătură". Calculul e verosimil şi datorită altor detalii din biografia lui Sofronie: a studiat la Timişoara Medicina, iar la Arad Teologia, fiind deci "bănăţean", iar cu Sibiul şi-a creat o legătură prin faptul că în 2010 şi-a dat acolo doctoratul în Teologie şi, totodată, a aranjat ca Universitatea Oradea să-l ungă Doctor Honoris Causa pe mitropolitul sibian Laurenţiu Streza (foto).


Şi mai important e, însă, că Sofronie are acceptul Patriarhului, nemărturisit public, fireşte. Ca semn al ajutorului lui Daniel (foto) pentru ruperea de Cluj, Patriarhia a emis totuşi, pe 1 februarie, un comunicat în care afirmă că "modificarea apartenenţei canonice la cele două mitropolii din Transilvania reprezintă dorinţa ierarhilor, clerului şi credincioşilor din eparhiile respective, de care Sfântul Sinod trebuie să ţină cont la şedinţa din 16-17 februarie 2012". Tradus pe româneşte, dacă ruperea e dorinţa "poporului", va fi şi a lui Dumnezeu.
Despre toate acestea, singurul care nu spune nimic e tocmai episcopul Sofronie. Motivul îl explică unul dintre apropiaţii săi, părintele Antim Oprea: "Suntem, oficial, în "silenzio stampa", faţă de întreaga presă, pentru că Episcopia nu doreşte să se creeze vânzoleală. Singura comunicare va fi făcută, cu binecuvântarea Prea Sfinţitului, doar după Sfântul Sinod". Adică atunci când povestea va fi deja închisă, iar Eparhia Oradiei predată Mitropoliei Sibiului...

"Sofronie e îndreptăţit să ambiţioneze la orice rang, dar dânsul are ambiţii pe care le pune prost în pagină"
Teologul Radu Preda, comentând visul de mărire al episcopului orădean

O "DOMNIE" SCANDALOASĂ
Sofronie: puţin episcopat, multe scandaluri
În nici 5 ani de când conduce Eparhia Oradiei, PS Sofronie s-a transformat dintr-un personaj carismatic într-unul hulit atât de preoţi, cât şi de enoriaşi, nemulţumindu-i şi pe unii, şi pe alţii.
În 2008, ierarhul a stârnit furia fundamentaliştilor după ce a oficiat slujba de Bobotează cu episcopul greco-catolic Virgil Bercea. La un pas de caterisire, a fost iertat de Sfântul Sinod doar pentru că şi-a recunoscut "rătăcirea" şi a cerut public iertare. Tot în 2008, în iunie, preoţii din Protopopiatul Beiuşului l-au acuzat într-un Memoriu că e "laş şi trădător", pentru că l-a alungat din Palatul Episcopal pe bătrânul Ioan Mihălţan, izgonindu-l în satul natal din Sălaj deşi îi promisese că "vom împărţi aceeaşi masă şi aceeaşi casă".
Acelaşi an 2008 s-a încheiat prin ruperea Eparhiei în două, Sofronie oferindu-i vicarului Petroniu conducerea Sălajului, ca Episcopie nou-înfiinţată, pentru a-l îndepărta din Oradea. În 2009, Sofronie ajungea iar de pomină, după ce a poruncit ca pe toate scaunele episcopale din bisericile de pe cuprinsul Eparhiei să fie pusă poza sa. Un an mai târziu, episcopul a intrat în conflict cu parohul bisericii Sf. Treime din Oradea, Florin Puşcaş, pe care l-a obligat să cedeze terenul parohiei pentru Centrul Reformat Lorrantffy Zsuzsanna. În fine, în 2010, Sofronie a ras o parte din parohi şi stareţi, înlocuindu-i cu oamenii săi de încredere, chiar dacă unii aveau profile morale îndoielnice.

Adrian Criş

Urmaşii separatişti ai Mitropolitului

de RADU PREDA
În amintirea Mitropolitului Bartolomeu
la un an de la începutul călătoriei spre Împărăția lui Dumnezeu
În urmă cu mai bine de cinci ani, odată cu înfiinţarea noii mitropolii de la Cluj, am fost printre puţinii care, la faţa locului, încercam să arăt, cu riscurile de rigoare, că procedura adoptată este periculoasă. Am făcut experienţa traumatizantă de a dori să slujesc Biserica mea cu luciditate în plină atmosferă euforică. Așa cum se ştie, lupta păguboasă dintre Cluj şi Sibiu a ţinut câteva luni prima pagină a ziarelor, acuzaţiile curgând în ambele direcţii. Deciziile recente privind “rearondarea” Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului îmi confirmă, din păcate, temerile. Pentru a fi limpezi, să distingem cel puţin între două planuri.
Pe de o parte, confirmarea vocaţiei mitropolitane a Clujului a fost o reuşită ca atare. Altminteri, dacă nu se petreceau evenimentele din 2005, actul de recunoaștere al noii poziţii eclesiale a centrului clujean ar fi fost amânat sine die, motiv să vedem în decizia sinodală de reorganizare a teritoriului canonic al Ardealului un moment pe bună dreptate istoric. El nu este însă singular în istoria Bisericii. Pentru a da un exemplu la îndemână, mutarea capitalei Ţării Românești la Bucureşti va atrage după sine inclusiv mutarea scaunului mitropolitan, Târgoviştea rămânând cu amintirea vechii sale glorii. Raţiunea importanţei administrative va determina, cu secole înainte, inclusiv ridicarea Constantinopolului la rangul de prim scaun al Orientului creştin bizantin, o decizie de “eclesiologie politică” discutată intens inclusiv azi, mai ales de către adepţii teoriei celor trei Rome. Evident, există şi cazuri de contra-timp între istoria bisericească și cea profană. Concret, în vreme ce Curtea de Argeş îşi va pierde treptat importanța, Piteștiul va creşte demografic, economic și administrativ, sediul episcopal rămânând însă cetatea lui Basarab. La fel se vor dezvolta legăturile dintre Caransebeş şi Reşiţa sau dintre Huşi şi Vaslui, centrul administraţiei publice nefiind același cu centrul bisericesc. Mai există și ecuația în care, precum la Braşov, în ciuda importanței urbei, al optulea oraș ca mărime, treburile eclesiale sunt conduse de la Sibiu. Similar, Alba Iulia este mai importantă din punct de vedere bisericesc decât un oraş precum Târgu Mureş. În spaţiul non-ortodox, ceva asemănător se petrece în raportul de forţe dintre Blaj şi Alba Iulia (pentru greco-catolici) sau, în străinătate, între Lyon şi Paris, primatul catolic al Franței fiind în continuare în primul oraş, chiar dacă cu titlu onorific, sau între reşedinţa de jure a primatului Ungariei, Esztergom, și capitala Budapesta. Cu alte cuvinte, revenind la Cluj, dincolo de patriotisme locale și alte inflamaţii penibile, importanța orașului de pe Someș a devenit în ultimul secol evidentă. Nu este vorba de a confunda argumentele canonice și istorice, deosebit de consistente, cu cele privind numărul populației sau al blocurilor. Discuția este exclusiv pastorală, un oraș devenit între timp important din punct de vedere demografic, decisiv într-o regiune, trebuind să se bucure din partea Bisericii de o atenţie pe măsură. Cum am tot spus şi în 2005, reorganizarea teritorială a unei Biserici nu poate ilustra doar sensibilităţile istoriei, de multe ori concurente, ci necesităţile prezentului, misiunea fundamentală fiind aducerea lui Hristos în mijlocul oamenilor de azi şi de mâine.
Pe de altă parte, să nu uităm cum s-a ajuns la alcătuirea noii mitropolii de la Cluj, în 2005. Foarte pe scurt, după alegerea succesorului Mitropolitului Antonie în persoana Episcopului Laurențiu de Caransebeş, episcopii din Ardeal, cu excepţia celui de Harghita şi Covasna, au constatat că niciunul nu a votat cu cel cărora urmau să le fie sufragrani. În ciuda faptului că Biserica Ortodoxă din România este unica în Ortodoxia universală care menţine structura mitropolitană, aşa cum a fost aceasta articulată în secolele III și IV, nici vechiul Statut al BOR, dar nici actual, nu disting cu claritate între alegerea episcopului şi cea a mitropolitului. Or, chiar dacă nu mai are atribuţiile pe care le prevedea dreptul canonic bizantin, mitropolitul prezidează totuşi sinodul mitropolitan, motiv ca, la alegerea acestuia, adunările eparhiale din episcopiile sufragrane să aibă votul decisiv. În spiritul comuniunii și al consensului frăţesc, mitropolitul face corp comun cu sufragranii săi, cu episcopii din acel sinod. Întreaga eclesiologie ortodoxă este bazată pe acest sens al sinodalităţii ca expresie a unităţii în diversitate. Iată de ce, alegerea împotriva sufragranilor a PS Laurenţiu pentru Sibiu a pus fundamental sub semnul întrebării posibilitatea funcționării sinodalităţii la nivel mitropolitan. Soluția a părut să fie înfiinţarea unei structuri mitropolitane din care noul mitropolit ales era exclus. Spun că a fost doar aparent o soluţie deoarece, iată, a creat un precedent periculos de soluţionare a unor conflicte personale cu instrumente instituționale. De acest precedent fac uz inclusiv cei care, acum, doresc “rearondarea” mitropoliei de la Cluj, fără a mai fi însă în situația care a generat noua mitropolie. Un detaliu semnificativ: la votul Sfântului Sinod din 4 noiembrie 2005 privind înființarea noii mitropolii, PS Laurențiu a votat pentru! Au fost doar două voturi împotrivă: cel al între timp răposatului episcop Damaschin și cel al actualului patriarh.
Defectul “tehnic” de la înfiinţarea mitropoliei clujene este compensat cu asupra de măsură de însăşi recunoașterea statutului mitropolitan al centrului geografic şi cultural al Transilvaniei. Iată de ce punerea sub semnul întrebării a existenţei Mitropoliei Clujului este nu doar un atac la adresa memoriei vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu, dar mai ales un gest profund anti-pastoral. Principial, echilibrarea din punct de vedere teritorial a celor două mitropolii ardeleneşti este o dorință până la un punct legitimă. Ceea ce este mai puțin de înţeles este modul cum se produce o asemenea reaşezare, grăbită şi evident marcată de presiunea plăcerii necamuflate de a plăti unele poliţe. Abia instalat la Alba Iulia, după două decenii de vicariat la Cluj, bucurându-se de respectul constant al Mitropolitului Bartolomeu, fapt rar în raporturile dintre titulari și vicari, Arhiepiscopul Irineu se precipită spre Sibiu. Gestul lui este cu atât mai inoportun, cu cât cel pe care l-a moștenit a fost, tot timp de două decenii, arhipăstor în orașul unirii. Din orice unghi am privi situația, IPS Irineu confirmă “vocația” ereziarhă, faptul că este în posesia unui depozit inepuizabil de resentimente și frustrări. Figură tristă, incapabil să întrețină raporturi firești, umane, cu cei din jur, acest ierarh ilustrează dramatic patologia aferentă inter-regnului episcopatului de mâna a doua. Și mai greu de înțeles, la limita inacceptabilului, este dorința, deja consemnată printr-o decizie a Adunării Eparhiale, a episcopiei Oradiei de a intra în jurisdicția Mitropoliei Ardealului de la Sibiu. Motorul acestei mișcări este episcopul Sofroniu, încurajat la vremea sa de însuși Mitropolitul Bartolomeu. Cum recunoștința este tradusă în termeni vindicativi, același Sofroniu, având în comun cu Irineu porniri ereziarhe similare, nu va pregeta să muște mâna care l-a hrănit. Prin acțiunile lui, el este inventatorul traseismului mitropolitan. Ambițios fără idealuri și luptător fără miză, vlădica Sofroniu întruchipează abjecția carieristică a parvenitului intelectual și spiritual, cultivând compensatoriu un delirant cult al personalității. Așa cum Irineu nu a pregetat să maculeze memoria Mitropolitului Bartolomeu, de a cărui longevitate era disperat (sic!), Sofroniu nu a pregetat să își alunge înaintașul, episcopul Ioan Mihălțan, din reședință. Priveliștea celor doi este, într-adevăr, tristă. Nu ai cum să nu te amărăști văzând cum oameni chemați să propovăduiască Evanghelia sfârșesc prin a fi caricatura modelului de păstor și copia din ce în ce mai fidelă a lupului.
Deciziile din ultima vreme de la Alba Iulia și Oradea, la care se adaugă cea de la Deva, invocă o hotărâre luată la ședința reunită a sinoadelor mitropolitane din Ardeal din 16 decembrie 2011. Comunicatul oficial de presă nu menționează însă nimic despre o astfel de turnură. Ceea ce înseamnă că, la Alba Iulia și la Oradea, s-a mizat pe menținerea în necunoaștere a opiniei laice și publice. Concret, ierarhii știau ce se va întâmpla în următoarele săptămâni, dar nu au comunicat nimic credincioșilor. Nu au dus lipsă de mijloace, Pastoralele de Crăciun fiind un vehicol ideal de informare a pleromei Bisericii locale. Nu, ierarhii nu au spus nimic. Au abuzat astfel de Adunările Eparhiale, punându-le în fața faptului împlinit și falsificând cu bună știință voința laicatului. O astfel de manieră de lucru compromite, că vrem sau nu, încrederea în ierarhie și accentuează impresia că aceasta acționează politicianist, nu părintește. Acum, unica speranță este la Sinodul din februarie și, să nu ne ascundem, la patriarh. Reorganizarea pe latura de sud a Ardealului, da. Bihorul, nu. În funcție de cum o să decidă, ierarhii îşi vor onora slujirea sau, obedienţi altei agende decât celei bisericeşti, vor confirma faptul că deficitul de legitimitate nu este caracteristic doar clasei politice. Dumnezeu să îi lumineze!

Ora de Cluj

Thursday, February 9, 2012

Whatever...


Deranjați vizibil de dezvăluirile pe care acest blog le-a făcut până acum cu privire la ilegalitățile și abuzurile pe care mafia paisiacă le-a înfăptuit, și ne mai putând răbda rușinea, administrația eparhială a cerut IPS Nicolae să aprobe o plângere către IPJ Timiș (Poliția), în care să se ceară identificarea proprietarilor și administratorilor acestui blog.
IPS Nicolae a refuzat!
Totuși plângerea a ajuns la Poliție, fără semnătura chiriarhului, încălcându-se, astfel, Statutul BOR. Dar ce mai contează asta în Arhiepiscopia Timișoarei, la cât s-au stricat!
Insignifiant pentru redacție, oricum, dar pentru public, arată ce simțăminte au administratorii eparhiei noastre.
În nici un caz creștine!
Se topesc după laude, dar fug ca dracu de tămâie de critică! Creștinism pur!?
În orice caz, ne asumăm ce s-a scris, pentru că tot ce s-a dezvăluit are acoperire scriptică, așa încât, în conformitate cu Legea Fundamentală a Țării, la:

ARTICOLUL 30 - Libertatea de exprimare
(1) Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credintelor si libertatea creatiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare in public, sunt inviolabile.
(2) Cenzura de orice fel este interzisa.
(3) Libertatea presei implica si libertatea de a infiinta publicatii.
(4) Nici o publicatie nu poate fi suprimata.
(5) Legea poate impune mijloacelor de comunicare in masa obligatia de a face publica sursa finantarii.
(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particulara a persoanei si nici dreptul la propria imagine.
(7) Sunt interzise de lege defaimarea tarii si a natiunii, indemnul la razboi de agresiune, la ura nationala, rasiala, de clasa sau religioasa, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenta publica, precum si manifestarile obscene, contrare bunelor moravuri.
(8) Raspunderea civila pentru informatia sau pentru creatia adusa la cunostinta publica revine editorului sau realizatorului, autorului, organizatorului manifestarii artistice, proprietarului mijlocului de multiplicare, al postului de radio sau de televiziune, in conditiile legii. Delictele de presa se stabilesc prin lege,

 suntem beton!!!

Proxy, proxy, proxy,
Lalalalalalalala!

Recunoștință

E adevărat că lauda de sine nu miroase a bine, dar totuși vrem să vă arătăm o mică statistică:


Mulțumim pe această cale tuturor care au avut curiozitatea să cerceteze munca noastră. Această lucrare nu este altceva decât voluntariatul nostru în războiul dus împotriva dictaturii de orice fel!
Cu toate acestea, fără voi, cititorii noștri, această luptă ar fi fost zadarnică.
Vă mulțumim!

Wednesday, February 8, 2012

Update

La loc comanda!
Mrrrrrrr! Hrrrrrr! Hau, hau!

Au semnat:

Vicar administrativ: Pr. Ionel Popescu - cel putin 16 ore pe zi norma dublă - Mitropolie + paroh Iosefin

Consilier cultural:  Pr. Zaharia Pereş - cel putin 16 ore pe zi norma dublă - Mitropolie + paroh Uzina de apă

Consilier social: Pr. Cristian Pavel - cel putin 16 ore pe zi norma dublă - Mitropolie + parohie Fabric Vest
Consilier patrimoniu: Pr. Sorin Lungoci - cel putin 16 ore pe zi norma dublă - Mitropolie + parohie Viile Fabric
Inspector eparhial: Pr. Marius Sfercoci - cel putin 16 ore pe zi norma dublă - Mitropolie + paroh Viile Fabric
Secretar eparhial: Arhid. Ioan Radu - cel putin 16 ore pe zi norma dublă - Mitropolie + paroh Aradului
Protopop Deta: Pr. Ioan Prisăcean - cel putin 16 ore pe zi norma dublă - Protopopiat + paroh Deta
Protopop Făget: Pr. Bujor Păcurar - cel putin 16 ore pe zi norma dublă - Protopopiat + paroh Faget
Protopop Lugoj: Pr. Ioan Cerbu - cel putin 16 ore pe zi norma dublă - Protopopiat + paroh Lugoj
Protopop Sânnicolau Mare: Pr. Gheorghe Sutac - cel putin 16 ore pe zi norma dublă - Protopopiat + paroh Sanicolau
Protopop Timişoara I: Pr. Ioan Bude - cel putin 16 ore pe zi norma dublă - Protopopiat + paroh Timișoara I
Protopop Timişoara II: pr. Mircea Szilagyi - cel putin 16 ore pe zi norma dublă - Protopopiat + paroh Timișoara II

Bani luați pe norma a doua sunt nemunciți, sunt ilegal primiți, era și normal ca toți să semneze la unison!
Într-adevăr, din nefericire, Arhiepiscopia Timișoarei este condusă de o șleahtă de hoți!

Codul muncii 2012


ART. 114 - Durata maxima legala a timpului de munca
(fostul art. 111 anterior republicarii din 2011)
(modificat prin Legea 40/2011)
(1) Durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe saptamana, inclusiv orele suplimentare.
(2) Prin exceptie, durata timpului de munca, ce include si orele suplimentare, poate fi prelungita peste 48 de ore pe saptamana, cu conditia ca media orelor de munca, calculata pe o perioada de referinta de 4 luni calendaristice, sa nu depaseasca 48 de ore pe saptamana.
(3) Pentru anumite activitati sau profesii stabilite prin contractul colectiv de munca aplicabil, se pot negocia, prin contractul colectiv de munca respectiv, perioade de referinta mai mari de 4 luni, dar care sa nu depaseasca 6 luni.
(4) Sub rezerva respectarii reglementarilor privind protectia sanatatii si securitatii in munca a salariatilor, din motive obiective, tehnice sau privind organizarea muncii, contractele colective de munca pot prevedea derogari de la durata perioadei de referinta stabilite la alin. (3), dar pentru perioade de referinta care in niciun caz sa nu depaseasca 12 luni.
(5) La stabilirea perioadelor de referinta prevazute la alin. (2)-(4) nu se iau in calcul durata concediului de odihna anual si situatiile de suspendare a contractului individual de munca.
(6) Prevederile alin. (1)-(4) nu se aplica tinerilor care nu au implinit varsta de 18 ani.

ART. 115 – Reglementari speciale privind durata zilnica a timpului de munca
(fostul art. 112 anterior republicarii din 2011)
(1) Pentru anumite sectoare de activitate, unitati sau profesii se poate stabili prin negocieri colective sau individuale ori prin acte normative specifice o durata zilnica a timpului de munca mai mica sau mai mare de 8 ore.
(2) Durata zilnica a timpului de munca de 12 ore va fi urmata de o perioada de repaus de 24 de ore.

ART. 116 – Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal
(fostul art. 113 anterior republicarii din 2011)
(1) Modul concret de stabilire a programului de lucru inegal in cadrul saptamanii de lucru de 40 de ore, precum si in cadrul saptamanii de lucru comprimate va fi negociat prin contractul colectiv de munca la nivelul angajatorului sau, in absenta acestuia, va fi prevazut in regulamentul intern.
(2) Programul de lucru inegal poate functiona numai daca este specificat expres in contractul individual de munca.

COMENTARIU LA LEGE:

Art. 35. [cumulul de functii]
(1) Orice salariat are dreptul de a munci la angajatori diferiti sau la acelasi angajator, in baza unor contracte individuale de munca, beneficiind de salariul corespunzator pentru fiecare dintre acestea.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) situatiile in care prin lege sunt prevazute incompatibilitati pentru cumulul unor functii.
[ 13 adnotări ]
1. Cumulul de functii se realizeaza prin incheierea unor contracte individuale de munca cu timp partial, astfel incat sa fie satisfacuta cerinta privind timpul de odihna minim de 12 ore consecutive...
2. În cazul cumulului de funcţii limita maximă a timpului de muncă este 48 de ore cumulate pe săptămână, cu excepţiile reglementate de Codul muncii. Cumulul cu unul sau mai...
3. Este interzis nu numai cumul între calitatea de administrator (la societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni) şi calitatea de salariat la aceeaşi societate comercială, deci la acelaşi angajator,...
4. În cazul în care administratorul la societatea pe acţiuni şi în comandită pe acţiuni încheie un contract individual de muncă, violând interdicţia legală privind cumulul între calitatea de administrator şi...
5. Sub imperiul noului cod al muncii este permisă angajarea pensionarilor în baza unui contract de muncă. În sprijinul acestei afirmaţii se pot invoca două argumente. Astfel, în primul rând,...
6. Salariul se poate cumula şi cu pensia, cu excepţia pensiilor de invaliditate de gradele I şi II şi a pensiei de urmaş.
7. Avand in vedere ca, potrivit art. 56 alin. (1) C. fiscal, deducerile personale se acorda numai pentru salariile obtinute la functia de baza, rezulta ca, in pofida abrogarii dispozitiilor art....
8. Prin Codul muncii s-au înlăturat dispoziţiile anterioare privind cumulul de funcţii, care stabileau numai în sarcina angajatorului la care se exercita funcţia de bază obligaţia de a acorda salariatului...
9. Obligaţiile fiscale singulare sunt în sarcina angajatorului la care s-a stabilit funcţia de bază.
10. Salariaţii cumularzi au dreptul la concediu de odihnă plătit corespunzător fiecăruia dintre contractele individuale de muncă în care sunt parte.

Așa după cum ne-am obișnuit

Consiliul Eparhial a hotărât să se facă plângere penală împotriva ziarului Ziua de Vest!
Asta e foarte bine!
Pentru că de acum să vezi rufe spălate în public!

Se împlinește zicerea:
Ai grijă ce gândești ca să nu te ia gura pe dinainte!
Ai grijă ce vorbești ca să nu trebuiască să scrii!
Ai grijă ce scrii pentru că va trebui să semnezi!
Dacă semnezi, să nu te miri!

Tuesday, February 7, 2012

Băeții dăștepți de la MBT

Avem informații, pe surse, că mâine la Consiliul Eparhial, membri vor semna un proces verbal deja scris de astăzi.
Scenariul se va desfășura astfel: ședință, bla, bla-uri, IPS Nicolae se retrage, iar PS Paisie va merge cu PV-ul la fiecare, le va distrage atenția și îi va pune la semnat. Vă dați seama că nimeni nu va mai citi ce semnează!
N-ar fi prima dată!
Doar la toate comisiile a fost tot așa, iar cei în cauză știu despre ce vorbesc eu aici, fie că a fost vorba de contracte de lucrări, fie că a fost vorba de concurs pentru posturi. De radio bineînțeles, că doar nu vă gândeați la ce gândește toată lumea!!!

Nici nu e de mirare, pentru că oamenii deștepți de la MBT se pretează la orice tertipuri ca să scape de brațul legii!
Chiar la acțiuni de o penibilitate maximă:
http://www.ziuadevest.ro/actualitate/27292-scrisoare-tras-la-xerox-i-apoi-semnat-in-aprarea-printelui-ionel-popescu.html

Stare de urgență la MBT

Cod aproape roșu la Arhiepiscopia Timișoarei, dar roșul dinspre vânăt-negru, nu dinspre protocaliu!!!
S-a convocat de urgență Consiliul Eparhial pentru ziua de mâine, (iar Ziua, nu mai scăpăm nicicum de cuvântul asta) în formulă de celulă de criză! Se va pune presiune maximă pe IPS Nicolae să accepte la comun nelegiuirea!
Ce înseamnă asta?
Mâine, se va merge pe șantaj, pentru că toți membri clerici din Consiliul Eparhial au norme cel puțin duble!
În afară de ei, norme duble au și protopopii și ceilalți slujitori înregimentați la Centrul Eparhial într-o formă sau alta!
Cu alte cuvinte, în afară de episcopii eparhiei toți ceilalți încalcă flagrant legislația muncii, în formă continuată, săvârșind infracțiuni precum furtul, delapidarea, foloase necuvenite, îmbogățirea fără justă cauză, asta din punct de vedere legal, iar creștinește înseamnă înșelăciune și imoralitate crasă! Alții nu au loc la altar, iar ei mănâncă cu două-trei guri!
Și pentru toate astea cine credeți că este vinovat?
În primul rând conducătorul administrației eparhiale, vicarul administrativ, pe care Paisie îl va executa fără să crâcnească, în speranța că-și va scăpa pielea!
Mâine însă se va încerca atragerea tuturor celor implicați în această ilegalitate, adică cei care în lipsă de cunoștință au acceptat să beneficieze de normele duble! Și anume, vor fi chemați să meargă în solidar la hotărârea luată legată de normele duble!
Dincolo de proorocia asta, încercăm să avertizăm pe cei ce au beneficiat de aceste norme duble să nu continue pe direcția asta pentru că vor fi acuzați de rea-credință, ceea ce face ca fapta să se transforme în infracțiune, pedepsită de lege.
Este momentul să spuneți stop neregulilor de la Arhiepiscopia Timișoarei!
Lasați pe cei vinovați să se descurce singuri, altfel...

Problema aceasta devine din ce în ce mai urâtă, având în vedere faptul că doar în câteva din eparhiile BOR se întâmplă astfel de lucruri.
Spre pildă, Alba Iulia nu are astfel de probleme, Oradea nu, Cluj nu, Caransebeș nu, Moldova nu, București nu, etc. Starea de fapt administrativă din Timișoara este aproape singulară!
Și va înceta cu siguranță la Sinodul de la sfârșitul lunii februarie!

Hai, că se poate!

Roata se învârte!

http://www.ziuadevest.ro/eveniment/27254-dosarul-paisie-lugojanul-pe-masa-magistrailor-din-banat.html

Și pentru că lucrurile merg înainte și la case mult mai mari:
http://www.debanat.ro/2012/02/nicusor-miut-ajunge-in-instanta-pentru-dosarul-heaven/
sau
http://www.gandul.info/politica/adrian-nastase-condamnat-la-doi-ani-de-inchisoare-cu-executare-in-dosarul-trofeul-calitatii-9189331
sau...

sperăm să se termine cu abuzurile!

Monday, February 6, 2012

Ionel contraatacă

Au început presiunile!
Având în vedere faptul că Ziua de Vest a înregistrat plângerea la Parchet, Lord Popescu a început presiunile la MBT!
Bineînțeles că a aflat lista martorilor, probabil din sursele sale la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, și așa au început să zbârnăie telefoanele!
În plus, astăzi la permanență a încercat să impună o decizie de înaintare în judecată a ziarului Ziua de Vest. Decizia nu a fost posibilă pentru că IPS Nicolae a considerat că Ziua de Vest nu s-a îndreptat împotriva Arhiepiscopiei, ci doar împotriva persoanelor Paisie și Popescu, așa încât nu se poate implica Arhiepiscopia într-o astfel de afacere!

Lord Popescu,
este disperat! (Viziunea noastră cu privire la persoana vicarului administrativ)

A aruncat în luptă toate femeile de la Liga Femeilor Ortodoxe, unde printre altele, președintă este nevastă-sa, pentru a interveni la IPS Nicolae. Doamna Anton, Doamna Seracin au scris frumoase scrisori de recomandare pentru Lord Popescu către redacția Ziua de Vest, doar, doar reușesc să înduplece inimile de acolo cu realizările Lordului.
Rezultatul a fost neașteptat de Popescu. Plângerea a fost înregistrată la Parchet!
Rămâne atunci o singură direcție de abordat: traficul de influență pe lângă persoanele care se vor ocupa de caz și presiunile prin terți cu putere asupra martorilor!
Suntem curioși cum va evolua situația!
Va avea Darth Popescu soarta lui Boc?
PS: Eu cred că da. Paisie îl va sacrifica! Mișcarea e obligatorie! În caz contrar pică Paisie!
PSS: Iar Ionel știe asta!

Wednesday, February 1, 2012

Scrisoare de dragoste

După ce de foarte multă vreme, trăia încă părintele Miculescu, IPS Nicolae îi zice preotului Popescu domnul Popescu, iată că acum IPS Nicolae ne surprinde cu o nefirească declarație de Valentine's Day, e adevărat un pic cam precoce, suntem doar în 1. Februarie.

http://www.ziuadevest.ro/actualitate/27131-numele-inaltpreasfinitului-nicolae-folosit-abuziv-de-ctre-camarila-lui-paisie.html
Și acum vă oferim o mostră originală după o scrisoare deschisă trimisă de IPS Nicolae pentru o chestiune mult mai importantă:



Fără ștampilă, în primul rând! Când Nicolae și-a asumat o recomandare sau o scrisoare nu a pus ștampilă! Niciodată! Chiar și atunci când ar fi fost aproape administrativă!
De fapt aici se dă pe față falsul, este prea administrativă! Doar Popescu poate gândi astfel. Nu poate ieși din aceste granițe. În schimb IPS Nicolae a știut întotdeauna să facă diferență.
Dar, aceste finețuri nu se câștigă, ele trebuie să curgă prin sânge, ori Popescu și paisie nu le au!
Dezamăgitor! Chiar credeam că Popescu este un adversar adevărat!
Prin greșeala asta s-a dovedit a fi doar un diletant!

În rest, comentarii mai multe la Parchet!!!

Cutremur devastator la MBT

După câteva semne premergătoare, iată că teluricul îngrozește atmosfera de la Arhiepiscopia Timișoarei!
Cutremur de două cifre la MBT!
Oare se va dărâma ceva?
http://www.ziuadevest.ro/eveniment/27097-ionel-popescu--cel-mai-polivalent-pop-din-banat-.html
http://www.debanat.ro/2012/01/preotul-ionel-popescu-din-iosefin-trei-intr-unul-in-arhiepiscopia-timisoarei/
P.S. Paisie are motiv acum de încă o execuție. Va sacrifica tura?