Tuesday, May 24, 2011

Bilet la autobuz

Acum când mârșăvia a fost dată pe față, acum când toată lumea s-a dumirit, credem că este nimerit să se facă cu adevărat curățenie! Neghina trebuie să se arunce la foc!

Facem aici o paranteză.
Ce e distractiv în comunicatele Patriarhiei? Faptul că în fiecare zi apar nuanțe de retour!
Mai distractiv este faptul că se vorbește despre susținătorii lui paisie?! Care susținători? La final, credem noi, nici nu se va mai știi de numele lui!
Închidem paranteza.

Vestea deja circulă cu vigoare în Timiș, iar reacțiile oamenilor sunt de-a dreptul violente! Toți știu deja că este o lovitură nedreaptă aplicată Bisericii Bănățene de cel care a fost primit cu brațele deschise în casa noastră și până la urma s-a dovedit fi doar un coate goale și mațe fripte, un ticălos, pe care îl primești ca pe un sărman în casa ta, îl omenești, îl îmbraci, îi dai să mămânce și după aia din "recunoștință" te dă afară din propria casă!
Așa că, singura faptă omenoasă pe care o mai putem face, este aceea de a-i cumpara, totuși, un bilet de autobuz ca să poată pleca departe, unde nu a ajuns faima faptelor!
Bănățanu e răbdător, ospitalier și de multe ori ai impresia că și prost de bun, dar fereștete să ți-l faci dușman. În acel moment s-a terminat!
Și acum chiar s-a terminat!
Avertizăm cu cea mai "serioasă seriozitate", ca să vorbim pe limba tuturor, că singura posibilitate de a înceta scandalurile din această parte de țară în biserică, este
PLECAREA IMEDIATĂ a episcopului vicar
în altă parte!
Pentru că altfel, cei îndreptățiți să ia o astfel de decizie și nu o fac, se vor face vinovați de consecințele ce vor urma!!!

6 comments:

  1. Trebuie data o lectie sinodului! DACA ESTE NECESAR O SA PUNEM SI ciomagul pe spinarea calugarului P(arvenit)AISIE!

    ReplyDelete
  2. Ne intrebam daca cei din Sfantul Sinod nu-si dau seama ca episcopul Paisie este o o rusine pentru Biserica Ortodoxa. Daca intr-adevar nu isi dau seama ar trebui sa le-o spunem pana cand vor intelege. Iar daca isi dau seama de acest lucru si totusi continua sa-l sustina, ar trebui sa le spunem pana cand vor intelege ca interesele lor, indiferent care ar fi ele si cum ar fi motivate (administrativ etc.) nu sunt deasupra valorilor pe care Biserica Ortodoxa le reprezinta. Sau poate ar trebui noi le spunem care sunt aceste valori pentru ca ei nu le mai stiu?

    ReplyDelete
  3. Vedeti-va de treaba! Zarurile au fost aruncate!

    ReplyDelete
  4. Ce vrei sa spui?

    ReplyDelete
  5. DOMNUL NE VA AJUTA SA SCAPAM DE ACEST "INGER AL INTUNERICULUI" DEGHIZAT IN ARHIERAU !
    JOS PAISIE LOGOFETEANU !

    ReplyDelete
  6. Grija mare, se pare ca pe Paisie il mananca sa candideze pentru postul de mitropolit al Banatului, si-a adunat si resursele materiale necesare in anii astia, sa ne fereasca Dumnezeu de o asemenea nenorocire, ca revolutie va fi din nou la Timisoara. Si are sustinatori, toata generatia asta noua de preoti are creierul spalat de acest tiran, sunt la fel ca si el, ahtiati dupa bani si functii, toti sunt parohi, ca sa aiba gestiunea pe mana lor si sa cotizeze episcopului.

    ReplyDelete