Wednesday, March 6, 2013

Sperietoarea!

Atunci când Biserica nu mai are argumentaţie pentru mizeria pe care o produce, neapărat va da vina pe cineva! Pentru că, este infailibilă, nu-i aşa? În consecinţă, toată vina o poartă societăţile secrete, care şi-au jurat în mustaţă cel mult, pentru că nici vorbă de barbă, să lupte împotriva ei!
Aşadar, masoneria şi ecumenismul sunt cu siguranţă vinovaţi de lipsa de caracter a conducătorilor BOR, la fel cum, americanii sunt vinovaţi pentru că Hugo Chavez a murit de cancer!!!
Se vede din depărtare că păcatul primordial se primeneşte de minune în instituţia numită BOR: e mult mai uşor să dai vina pe alţii decât să ai curajul să-ţi faci ordine în propria ogradă! Păcat că sunt o grămadă de oportunişi care întreţin sistemul!
Nu masoneria sau ecumenismul luptă împotriva bisericii, ci ea însăşi se distruge din interior, iar bau-baul cu duşmanul din umbră nu este altceva decât o scuză lamentabilă a incompetenţei morale a înalţilor ei slujitori!

(în ciuda efortului de a arăta bine, site-ul este doar o poveste frumoasă şi atât)


Apologii de genul celor de mai sus, e adevărat foarte puţine într-un ocean de contestări, nu fac decât să adâncească prăpastia ce s-a instalat între realitate şi ficţiunea din mintea unora!

21 comments:

  1. Macar cei doi nu scriu sub anonimat ca voi, securistilor

    ReplyDelete
    Replies
    1. This comment has been removed by a blog administrator.

      Delete
  2. exceptia confirma regula!
    faptul ca se scriu cuvinte frumoase de unii apologeti paisiaci, nu inseamna ca problemele grave cu are se confrunta arhipiscopia timisoara sub obladuirea pra sfintitului paissie, se pot ascunde sub pres...!
    ariziaristul a dovedit inca o data ca este corect, semnalandu-ne acest articol lingusitor...
    uite ca buboiul s-a spart, din cauza lacomiei de arginti!!
    ps>antescriitorului>se'curist, este tac'tu!

    ReplyDelete
  3. Mizeria este produsa tocmai de masonerie care trebuie sa distruga biserica din interior si pentru a-si atinge scopul a avut grija sa racoleze slugi, cozi de topor, chiar din randul preotilor, oameni santajabili si acum se pare ca cineva doreste sa-i scuze, sa-i extraga din scandal insa meritul este in intregime al lor. Asta face masoneria in biserica, DISTRUGERE, din umbra, slujitorii satanei.

    ReplyDelete
  4. Am tot scris si nu vreau sa repet, doar se stie...
    Pe scurt:
    A) "Personal, mă îndoiesc serios de temeinicia acuzaţiilor care se aduc Preasfinţitului Paisie şi nu pot să nu mă gândesc la varianta unei înscenări...". (http://preotia.wordpress.com/2013/03/04/incercarile-unui-episcop-preasfintitul-paisie-lugojanul/)
    R: Dute ma in P.M. vorba mitropolitului. Dar nu singur, ci impreuna cu "P.L." (asa se semneaza Ion Gheorghe. De l-a un moment dat Corneanu intreba amuzat: "ce insemneaza P.L.?" Sic!). Da, parintele Cherciu cu ce a deranjat Biserica spunand adevarul? Ca Paisie nu e bun de profesor la Teologie pt ca nu a scris un rand... Acum impostorul preda, iar Cherciu cu 10 carti nu are bani de paine. Carti citate de episcopi si cercetatori romani si straini si desigur le poti gasi la biblioteca facultatii. Frumos sade Bisericii ca a tinut pana la pensie un plagiator (hot) dovedit-Nicolae Belean. Frumos sade Bisericii ca tine in ograda sa (Biserica si Facultate) un membru cleric care a primit o sentinta defintiva si irevocabila de calomniator (Vasile Muntean) din partea Tribunalului Lugoj si Curtii de Apel Timisoara, iar Staborul (Sic!), pardon, Consistoriul Eparhial "uita" sa se rasfoiasca "Mult Stătutul BOR" la capitolele care privesc sanctiunea clericilor calomnatori. Biserica iar uita ca personajul a fost acuzat-dovedit de un celebrul istoric clujean ca ar fi un mediocru. De altfel si cercurile sibiene il agreaza exclusiv pe baza relatiei lui cu Daniel. Deci, nimic nu conteaza decat sa intri in gatiile patriarhului. Atu homalăii! Ce să fac dacă sunt heterosexual să mă impusc? Sic!
    B) "...Personal, m-am străduit din toate puterile să nu îl judec pe Mitropolitul Nicolae pentru toate acestea."
    R: Chiar nu va e rusine sa puneti in carca unui carturar acuzatii ieftine? Cati bani ai dai Ioane sa scrie pustiul asta pe net in favoarea ta? Nu va este rusine sa acuzati pe Corneanu de ecumenism? Cine? Paisie care habar nu are de ecumensim! Stie doar cum sa linga coarnele lui Daniel (poate i se inmoaie. Sic!)
    C) "Dar, când a venit Preasfinţitul Paisie, nu am putut să nu ma bucur. Din toată inima m-am bucurat, respirând cu tot sufletul însetat de Adevăr, duhul autentic al Ortodox...".
    R: Culmea nesimtirii! Bai baiatule, numai eu stiu 3 (TREI) GAGICI BETON, 20-35 ANI CARE SE SPOVEDESC LA dobitoc in scopuri vadit sexuale. Si mai interesant ca numai pe tipele astea le stiu sa fie fice duhovnicesti. De ce oare? Deci tre sa fie niste creterii de selectie pt a intra in turma duhovnoiceasca, sau mai degraba spus HAREMUL PREASFINTIT! Hai sa inteleg ca i se scoala si lui, dar mai cu perdea, tata, ca nu tzigana de masa e patroana Bisercii. (scuzati xenofobia, dar nu m-am putut abtine cand citesc mizeriile astea)
    Concluzie! SUNTETI JENANTI, MA, JENANTI!

    ReplyDelete
  5. Rusine sa va fie pentru denigrarea unora, ati ajuns prea departe

    ReplyDelete
  6. Corect. Deja lucrurile au ajuns mult prea departe. Indiferent de ce si cum, nu suntem noi datori sau vrednici a fi judecatori, ori in cazul de fata nu reusim decat sa lovim direct si indirect tot in noi, crestinii ortodocsi.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nici umbra de idee nu ai pana unde s-a ajuns si inca la cele mai inalte foruri! Lozincari ca d-ta cu "Indiferent de ce si cum" sau mai bine zis adepti ai lui "las' ca merge si asa" ne-au adus pe toti unde suntem acu'.
      Daca si Hristos era de aceeasi parere cu d-ta, nu se mai mantuia lumea asta in veci pururi. Bine ca Dumnezeu nu e dupa asemanarea noastra, pacat ca nici multi dintre noi dupa a Lui.

      Delete
    2. Am o oarecare idee. Dar atata vreme cat Dumnezeu le ingaduie datorita pacatelor noastre......Crezi ca nu-mi doresc ca oamenii sa fie buni, sa aiba exemple demne de urmat, sa nu ne apropriem cu pasi repezi de vremea lui antihrist?
      Cum si in ce fel credeti ca se va schimba ceva? De dat din gura e usor, si dupa aceea fuga la spovedanie. Problema e ca rufele spalate in public vor sminti pe multi si vor da apa la moara la si mai multi din dusmanii ortodoxiei.

      Delete
    3. Duamani ortodoxiei sunt ierarhi si preoti traficanti hoti excroci banditi etc, nu cei care isi doresc o indreptare...
      Cel mai mare dusman este Preafericitul Daniel urmat de fii sai Paisie, Streza, ala al Tomisului etc.
      Nu incercati sa aruncati culpa pe credinciosi si pe cei care isi vad de treaba...Asta este practica obisnuita a bisericii cind are probleme...vai nu judecati pe hoti si banditi pentru ca este pacat..sa judeci ierarhul hot, popa hot etc

      Delete
    4. Nu arunc culpa pe credinciosi. Tocmai asta e. Ati "bifat" bine punctele unde ar trebui sa existe o reactie, punctele care ar putea sa schimbe ceva in bine. Dar cand exista umbra de indoiala si in aceasta "zona", atunci indreptarea va veni de la......?

      Delete
  7. Nu va e rusine ieri scriati ca a murit un preot sub rotile unui tir si familia a aflat de la altii si culmea parintele e viu si nevatamat, pana aici ati ajuns?
    Oricum bine ca ati sters stirea de prost gust, dar sunteti niste nemernici!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nemernic ei fi dumneata. Nu a fost scris nici un articol(!) cu asemenea subiect. La comentarii, fiecare scrie dupa cum ii dicteaza constiinta. Daca nu stii din familie, generalizarile sunt intotdeauna periculoase!

      Delete
    2. Nu va e rusine sa anuntati moartea cuiva numai pentru a va distra dimineata si a rade de familia lui .Sa fiti blestemati.

      Delete
    3. Man, you've got an obsession!

      Delete
    4. Iti promit nu dureaza mult si se inchie blogul asta e rahat
      si o sa vada lumea cat de ratat esti cu toti tampitii care iti subscriu

      Delete
  8. Blogul asta e o oglinda a societatii romanesti. Predomina gunoiul, tupeul si incultura.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Erata: e oglinda bisericii ortodoxe romanesti unde predomina gunoiul, tupeul si incultura.
      Nici dumneata cand te uiti in oglinda n-o vezi pe bunica-ta.

      Delete
  9. Da' cine o mai ramas pe la facultate? ce profi?

    ReplyDelete
  10. http://adevarul.ro/locale/timisoara/clanul-paisie-sfanta-reteta-facut-bani-1_5137947900f5182b85d8a02d/index.html

    Cata nesimtire, parvenitism si tupeu! Poate sa li se cante osanale la drumul mare, astia - Paisie, Daniel et comp - nu au nimic in comun cu Hristos si cu Duhul autentic al Bisericii!

    E trist, foarte trist ca procurorul sef s-a dovedit un urmas de cinste al lui Pilat. In astfel de cazuri nu se verifica si alte dedesubturi? Nu stiu, intreb. Ca nu traim suspendati in eter; si ziua se leaga de urmatoarea prin noapte, asa si faptele oamenilor.

    Rusine ca un astfel de om, Paisie, caruia multa lume ii stie printre altele si metehnele de alcov nefiresti incompatibile categoric cu statutul de episcop, fie si vicar, dar asupra carora se pastreaza o tacere de genul toata lumea stie dar nu are nimeni curajul sa spuna deschis si asumat despre ce e, de fapt, vorba, pt ca este intr-adevar o dereglare cu care nu bati toba la tot targul, rusine ca ne este bagat pe gat cu o constanta si sustinuta nesimtire un astfel de episcop care se mai viseaza si mitropolit al Banatului, un "om al Domnului" care cere taxa pe infirmitate. Rusine!!!

    Omul are nevoie grabnica de ajutor in multe privinte. Treaba lui cum le rezolva, ca fiecare ne ducem singuri si cum putem pacatele, dar sa ni se impuna un astfel de penal in fruntea Bisericii, si toti sa ne prefacem ca viata e roz, e curata sminteala ca sa nu spun mai mult. Dumnezeu sa-l ajute si sa-l lumineze cum stie ca se pare ca de vocea umana nu se sinchiseste.

    ReplyDelete
  11. Domnilor, tot cautam explicatii pentru starea in care se afla biserica dar nu este nimic de mirare. Oamenii astia sunt infiltrati in biserica de masonerie, racolati chiar de pe bancile facultatii. Apartenenta la masonerie a ajuns sa fie conditie pentru a fi primit in preotie. Se cauta oameni santajabili si slugarnici. Daca nu ai vocatie de tradator nu corespunzi. Din cauza asta vedem tot felul de trepadusi imbracati in haine preotesti cu misiunea de a distruge biserica din interior. De acest cancer sufera biserica ortodoxa acum. Acestia nu sunt ierarhi, nu sunt pastori ci lupi in piei de oi, vanzatorii lui Hristos. Dar asa cum spun Sfintii Parinti este taina faradelegii iar acestia se fac inaintemergatori ai antihristului.

    ReplyDelete