Monday, December 23, 2013

Sau, cu moaștele la produs!


Bilanțul îngrijorător al Caravanei Moaștelor a făcut ca Patriarhia Română să apeleze la sentimentele politicienilor, cocoțați în vârful piramidei, mai ales că au ajuns acolo și cu ajutorul nemijlocit al preasecuriștilor vechi și noi. 
40.000 de euro de la Catedrala din Timișoara pentru două zile de închinare este prea puțin pentru vârful imaculat, așa încât, lipsa gologanilor de la credincioși trebuie suplinită prin contribuția de la punga generală. 
Iar în Timiș, de două ori, ce naiba! O dată de la Județ, și a doua oară de la Muncipiu, vorba împușcatului! Asta așa, ca să nu se enerveze pe zgârceala bănățenilor!
Să fie oare zgârceală sau lumea chiar s-a săturat de asemenea circotecă? Rămâne de văzut!


Până una alta, tot politica spală „rușinea”, că doar, doar s-or folosi pe urmă! Duhovnicește, normal, nu altcum! Să fiți sănătoși, dacă ați gândit altfel!

8 comments:

  1. Patriarhul daniel este prea sarac sa intretina o constiinta a predaniei si calca-n picioare tot cu lanci precum Paisie. Situatie de la Timisoara cu IPS Nicolae aproape mort se potriveste de minune cu planurile Bucurestilor

    ReplyDelete
  2. Biserica Ortodoxă primeşte încă un SPA de la stat

    Prin acelaşi act normativ, Complexul hotelier „Bradul” din Covasna ajunge la Secretariatul de Stat pentru Culte, pentru Episcopia Ortodoxă a Harghitei şi Covasnei cu tot cu personal.

    Al doilea ca valoare din lista celor trei mari transferuri dinspre RA-APPS, Complexul Hotelier “Bradul” are o suprafaţă totală de 22.763 de metri pătraţi, cu restaurant, terasă, corpuri de cazare, mofetă, bază de tratament, spălătorie, rampă, teren de sport, parc amenajat şi păşune şi casă izvor apă mineral. Valoarea sa de inventar ajunge la 10,45 milioane de lei.
    sursa>gandul.info

    ReplyDelete
  3. cand a intrat azi in altar a urlat smerenia in tzigan s-a trantit pe jos in fata sfintei mese. Corneanu facea pipi pe el de ras daca-l vedea pe paitzigan tavalindu-se pe jos

    ReplyDelete
  4. http://mitropolia-banatului.ro/a-doua-zi-de-craciun-la-lugoj/
    CLANUL ŞERBU I-A PRIMIT CU OSANALE PE PREASTAPANU PAI SI PE SEFU DE JUDET...!
    LINGUSITOR DE MESERIE CU CEI MARI SI MICI LA SUFLET CU CEILALTI.

    ReplyDelete
  5. NU merita niciun ban !!! sper sa nici nu primeasca !!! ne-am saturat de patriarhul asta absan dupa bani !!! sper sa scapam de el cat mai repede !!!

    ReplyDelete
  6. http://ziuadevest.ro/actualitate/44086-paisie-lugojanul-a-tras-un-tun-imobiliar-in-prag-de-srbtori-in-fabric.html

    ReplyDelete
  7. Scriitorul Nicolae Manolescu, atac la banii Bisericii: "Sfintii parinti"
    iau apucaturi de vraci ! SURSA>ZIARE.COM

    ReplyDelete
  8. Scrie un comentariu...http://www.realitatea.net/un-barbat-a-fost-sfasiat-de-maidanezi_1348836.

    Aplicati legea eutanasierii URGENT !

    ReplyDelete