Monday, January 21, 2013

Încercare de Editorial

Arhiepiscopia Timișoarei se află zilele aceste în plină criză, iar atunci când spunem că e plină, ne referim la toate aspectele! De imagine, de autoritate, financiară, morală, și ce mai vreți dumneavoastră, chiar și de personal!!!
De personal, pentru că în umbra evenimentelor penale care se întâmplă acolo, PS Paisie a început să umble pe „pustii”, pentru că, de ceva vreme dispare cu zilele, de nimeni nu mai știe pe unde se găsește! Să fie oare perspectiva următoare:

?

Deocamdată este doar negru de supărare pentru că pe numele lui se pare că a fost emis un mandat de aducere la DNA pentru audieri, având în vedere faptul că a refuzat să se prezinte sau nu a fost de găsit!
Până atunci însă, ceilalți implicați au aflat de la avocați că ar fi bine să povestească exact circuitul banilor, pentru că altfel se intră la alte belele, așa încât foștii colaboratori ai paisiacului la dosarul furtișagurilor încep să verse din tolbă lucrușoare de mirare!!!
Nu degeaba avocatul invinuitului Ion Gheorghe, alias Paisie Lugojanul încearcă orice năstrușnicii, doar, doar reușește minunea îndelung cerută de cetățeanul certat cu legea în timpul nocturnelor vizite „private” în Catedrala Mitropolitană.


Însă brațul ferm al justiției se pare că a reușit să apuce bine firul mizeriilor, iar sfârșitul este aproape, atât pentru Capo di tutti capi, cât și pentru locotenenții săi! Cu toate acestea, Gheorghe încă mai mișcă - doar șarpele, chiar de i se taie capul nu moare până la apusul soarelui - iar cei care îl mai sprijină se afundă din ce în ce mai mult în mocirla puturoasă. 
O nouă metodă de a aduna bani pentru Mafiot a fost pusă în practică chiar la Fabric! Polițele trebuie plătite! Și anume, o mare sumă de bani, care se bănuiește că a ajuns la Capo di tutti frutti, a trebuit acoperită printr-o reclamație de furt! Furtul a fost reclamat la Poliție, așa încât s-a justificat lipsa banilor din parohie. Însă la o cercetare atentă, oricine se poate întreba ce căutau banii respectivi în sertarul de la birou? Oare banii nu trebuiau să stea la bancă sau cel puțin în casa de bani? Pentru că nu era vorba de o sută, două, ci de câteva mii! Așa încât, după părerea noastră, chiar dacă hoțul va fi prins (hahahaha!!!!) un control ar trebui să impute greșeala celui responsabil de administrarea banilor parohiei!
Nu este singulară întâmplarea, inginerii financiare de acest fel s-au întâmplat în multe parohii, unde prin protopopul Silaghi, de exemplu, au fost ceruți bani fără vreo acoperire contabilicească și după aia, „prinde hoțul scoate-i ochii”! Unde credeți că au plecat banii ăia? Vă las pe dumneavoastră să ghiciți!
Parchetul va avea o misiune extrem de dificilă, pentru că această caracatiță este atât de întinsă și puternică încât de foarte multe ori poate duce cu gândul la siguranța statului, așa încât orice pronostic este o aventură!
Să vedem ce ne rezervă viitorul, apropiat sperăm!

3 comments:

  1. Paisie nu va pati nimic pentru ca:
    -condamnarea lui va fi o grea lovitura data simbolului Bisericii: Episcopul;
    -aici este vorba despre siguranta national;a a porului roman:
    -a adus alte servicii organizatiilorde tipul Cosa Nostra, Camorra, "Ndragheta precum si altor grupari de tip mafiotimplicate in infractiuni financiar bancare si spalare a banilor;
    -patriarhul si asfantul sinod vor reusi sa abata atentia de la un membru al sinodului si vor gasi vinovatul, cel mult, din administratia eparhiala;
    -la nivel politic, se va realiza o intelegere prin care Biserica va fi absolvita in schimbul altor compromisuri. Sa nu uitam ca aici s-au adapostit cele mai periculoase elemente ale sistemului ateu-securist;
    -preotimea, valorile nationale s morale vor fi invinse pentru ca la ora actuala Romania nu are nevoie de purificare morala.
    Spre luare la cunostinta si impacare cu situatia. Va poruncesc sa va resemnati.
    Paisie, Infractor in afara raspunderii penale si morale
    Biserica va sprijini pe Paisie deoarece fenomenul infractional prezinta o structura deosebit de complexa in functie de dezvoltarea economica, politica, sociala, religioasa si economica a tarii.. Manip**area banilor astfel incat sa se piardasursa si originea lor adevarata sunt lectii pe care Paisie le stapaneste mai bine decat pe cele care privesc indatoririle sale liturgice. personal nu cred ca la ora actuala va exista un magistrat care sa efectueze urmarirea penala si judecarea cauzei cu hotarare, rabdare multa, tenacitate, perspicacitate si curaj. Nu exista. Romania traieste o profunda criza morala si de aici efecte precum acest imputit de episcopavolul

    ReplyDelete
  2. paisie,cu toate ca si-a pus la sf iosif cel nou, vesmintele albe cu cruci pe ele si lantul cu icoana ce o poarta mai mereu,ei bine nu cred ca sfantul iosif este de acord cu purtarea sa si nu cred ca-i poate gira faptele cele urate!
    asa ca astept sa se intample ceva la dna timis, poate sa il vedem pe dl paissie adus cu politia, in lumina reflectoarelor...
    asa ca sa-l vada o tara intreaga si nu numai!
    asa se intampla cand lacomia si neomenia ies in fata ca paduchele pe frunte...
    ce cauti asta capeti!
    biata mitropolie a banatului ce ai fost- pe vremea sf iosif- si ce ai ajuns...
    vremea ta se apropie paissie,ajuns-a la Cer nedreptatile tale,cu ajutorul locotenentilor tai paisiaci!
    vai tie si vai lorusi.

    ReplyDelete
  3. Un preot ortodox din TimisoaraFebruary 2, 2013 at 11:42 PM

    UN PREOT, RUGANDU-SE...!

    COBORASE BEZNA PESTE-NTREG ORAS,
    SINGUR, TATA POPA, SUS, PE-UN SFANT LACAS
    SE RUGA DE PAZNICI, SE RUGA FRUMOS
    SCARA SA I-O PUNA, SA COBOARE JOS.

    -M-ATI LEGAT DE SCHELE, SCARILE MI-ATI LUAT,
    VRETI CA SA MA PIERDETI, SUS M-A TOT PLOUAT!
    VOI, CE E MAI SACRU, VRETI SA-NLANTUITI,
    ASTA MI-E RASPLATA? ASTFEL MA UMILITI?

    SA MA BATA PLOAIA, SA MA ROADA VANTUL,
    M-ATI LEGAT DE CERURI, SA NU VAD PAMANTUL,
    POATE CA VOI FACE INCA-UN SFANT LOCAS
    CUM N-A FOST VREODATA IN ACEST ORAS.

    PIERDEREA-I A VOASTRA, NU AM NICI O VINA,
    AM DORIT DIN SUFLET SA V-ADUC LUMINA...
    POT SA FAC DIN STANCA UN LACAS MAI MARE,
    SA CIOPLESC UN MUNTE CARE DA SPRE SOARE!

    PENTRU MINE-I SIMPLU SA CIOPLESC O STANCA,
    SA SCOBESC PRIN MUNTE PESTERA ADANCA.
    POT SA FAC MINUNEA CE NU S-A VAZUT,
    SA REFAC LACASUL IAR, DE LA-NCEPUT.

    POT INCEPE ALTUL, POT CA SA-L TERMIN
    MUNTELE CAT ESTE, SA-L CIOPLESC DIVIN.
    GRANITUL, CALCARUL, POT SA-L DALTUIESC
    SI-NTR-O ZI MINUNEA SA V-O DARUIESC.

    CREDETI CA E TOTUL CE-AM PUTUT SA FAC?
    POT SI PIRAMIDE, DE MI-AR FI PE PLAC.
    M-ATI LEGAT DE SCHELE SA MA BATA VANTUL?
    MI-ATI DORI PIEIREA SI SA-MI PIERD CUVANTUL?

    ASTA MI-E RASPLATA PENTRU HARUL MEU
    CE MI-L DETE-N LEGE BUNUL DUMNEZEU?
    MI-AM ZIDIT CREDINTA, NU AM FOST UN LAS!
    SA VA DAU LA CHEIE, AZI, UN SFANT LACAS!


    ReplyDelete