Thursday, March 31, 2011

Mănăstirea Românești

Pentru că nu toată lumea are posibilitatea să ajungă la Romînești, vrem să vă arătăm dezastrul pe care trioul Paisie - Popescu - Boncheș l-a făcut cu una din cele mai frumoase mănăstiri din Banat. După ce biserica mănastirii era deja reparată (acoperiș, ziduri de rezistență și centuri) silvuple mesiorii au purces si au dărâmat tot.
Din cauză că pozele sunt șocante, am hotărât să postăm doar două, după vorba bănățeana "ce am fost și ce-am ajuns"!

Priviti!




preluat de pe http://cartofilie.ro/2008/10/manastirea-izvorul-miron-romanesti/
- asta am fost
 și următoarea:
- asta am ajuns

Dezastrul nu poate fi contabilizat decât dacă mergi la fața locului.
Se răsucește Miron în mormânt, din păcate.
Iar situația bisericuței este așa de ceva ani. Iubitul nostru părinte, cel mai iubit fiu al Banatului, este renumit prin astfel de acțiuni de distrugere a activității celor dinnaintea lui, atitudine caracteristică de altfel incompetenților care intotdeuna dau vina pe cei care au fost inaintea lor ca să distraga atenția de la neputința lor.
DAR, NU FI TRIST PĂRINTE EPISCOP VICAR, NOI INCERCĂM TOTUȘI SĂ TE IUBIM!
INTRU MULȚI ANI STĂPÂNE! dar departe de noi!

8 comments:

  1. A adus multa suferinta in inima blandului episcop al Caransebesului, P.S. Parintele nostru Lucian Mic care a pus mult suflet aici. La manastire este inmormantat si tatal vrednicului episcop de Caransebes, Teodor Mic. Descentratul episcop vicar Paisie Lugojanul vrea sa stearga urmele tuturor celor care au lucrat la binele Bisericii. Nu degeaba oamenii din banat il supranumesc pe Paisie PROSATANOS _666!

    ReplyDelete
  2. Dar chiar nimeni nu poate sa-l opreasca pe dementul asta de Paisie? Pana la urma, ar fi bine ca nici sa nu ne mai intereseze Biserica! Pestele de la cap se-mpute!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Doamne atat zic sa aiba Dumnezeu mila de PS Lucian ca a muncit atata Dumnealui si familia Sa e pacat sa vina un strain sa strice munca PS Lucian.

      Delete
  3. eu cred ca ar trebuii sa aaveti niste dovezi pentru afirmatiile facute; sa dai cu pietre e cel mai usor, numai sa nu rasplateasca Dumnezeu pentru uraciunea unora care la porunca Mantuitorului raspund cu astfel de afirmatii.
    Toti sfintii au fost prigoniti...

    ReplyDelete
  4. Poruncaa: nu judeca si nu vei fi judecat si...
    Cel fara de pacat sa arunce primul cu piatra
    Vrei sa schimbi pe cineva? poate o sa incepi cu tine

    ReplyDelete
  5. Doamne fereste sa fie adevarat ce vad in imagini, eu cand eram mica meregam cu mama mea la aceasta frumoasa manastire si auzeam ce se spunea cat lucra Ps Lucian la manastirea asta si cand am crescut am vazut ce frumos era ca un paradis manastirea aia, fereasca Sfantul sa fie reala stirea mi-ar parea foarte rau si asi plange pentru Ps Lucian, pentru munca Sa

    ReplyDelete
  6. este real?????????????????? sa intampalt chair asa???????????????????????????????????????????????????????????????????????

    ReplyDelete
  7. Sper sa contruiasca alat frumoasa Dumnezeu sa ii ajute atat pe iei cat si pe noi toti

    ReplyDelete