Sunday, December 29, 2013

Până la urmă s-a adeverit!

Din episodul: „Ți-am spus eu!”


O parte din cititorii acestui blog ne-au criticat cu vehemență, imputându-ne faptul că suntem dintre cei ce avem ceva personal cu PS Paisie!  Ei bine, DA! Avem ceva personal cu PS Paisie! Suntem parte a bisericii și am luat atitudine împotriva unuia care a ajuns să se creadă singurul/ultimul episcop ortodox care a mai rămas în biserica asta. Am luat atitudine împotriva abuzurilor, nedreptăților, minciunilor, ipocriziei, ereziei, demonismului, etc. emanate de acest individ. Iar cele de mai sus nu fac altceva decât să ne arate că am avut dreptate!
Tun imobiliar? DA! Mai mult decât atât! Va urma încă o țeapă de genul Filantropia - „Paisie, hoț de bani europeni”, de data asta de 500.000 de euro! E adevărat că nu vor intra toți în buzunarul celui care a mai fost anchetat într-un dosar penal îngropat de prietenii de la uniunea socialistă și liberalistă care conduce astăzi țara, dar o mare parte din ei se vor evapora prin ingineriile financiare ale BOR, așa cum numai centrul eparhial de la Timișoara știe să le execute: donații fictive, cheltuieli cu personal fictiv sau „obligat la donații benevole”, etc. 
Vom trăi și vom vedea cum se adeverește și această profeție!

Deci 500.000 de euro de aici:


Din nefericire, jaful se va petrece pentru că oamenii onești nu iau nicio atitudine, și preferă să întoarcă țeasta în altă parte! Așa s-au instaurat dictaturile peste tot, oamenii buni nu au făcut nimic.

61 comments:

  1. devarul.ro/news/societate/bisericilenu-spitale-Inaltpreasfintite-1_52bfc6f7c7b855ff5610e744/index.html

    ReplyDelete
    Replies
    1. http://adevarul.ro/news/societate/bisericilenu-spitale-Inaltpreasfintite-1_52bfc6f7c7b855ff5610e744/index.html

      Biserica Ortodoxa Romana trebuia sa construiasca in locul catedralei, un imens spital al BOR. Sa fi vazut atunci ce imagine avea BOR cand era anuntat pe toate canalele de stiri ca BOR are cel mai mare spital din europa de est. Asta coroborat cu impunerea ca toti preotii si episcopii sa aibe exclusiv Dacia, ar fi cantarit in ochii credinciosilor mult|!

      Delete
  2. http://www.dcnews.ro/2013/12/remus-cernea-voi-propune-impozitarea-activitatii-bisericilor/

    ReplyDelete
  3. http://www.debanat.ro/2013/12/dupa-patru-ani-paisie-a-pus-gratis-mana-pe-fosta-scoala-a-bisericii-sf-ilie-din-fabric/

    ReplyDelete
  4. Degeaba se lauda paisie cu scoala. A pierdut deja mult si va pierde in continuare si in alte parti pana nu va mai avea de unde sa dea.
    Constructiile facute dupa luarea cu japca nu sunt bineplacute lui Dumnezeu.
    Hristos e bun si rabdator dar nu si prost!
    Paisie e o rusine pt preotimea ortodoxa vrednica de oriunde din tara asta.
    Ma intreb la ce duhovnic s-o fi spovediind preasfintisorul, duhovnic care e dispus sa-si piarda mantuirea pt un asemenea fiu indaratnic si invechit in mafiotii de genul lui paisie. Ma tem ca nici unul. Cu alte cuvinte, nu cred ca brunetul are vreun duhovnic. Cei care sunt duhovnici de ierarhi, nu accepta neascultarea si obraznicia si-si retrag binecuvantarea, fara drept de apel. Nu cred ca exista vreun duhovnic de ierarh sa-si riste mantuirea pt asemenea oameni care nu numai ca nu vor sa se schimbe dar inainteaza cu inversunare in rau, strica randuieli si-i smintesc si pe altii pe care Hristos ii vrea castigati. Asa cum il ocolea paisie pe Pr Teofil cand acesta din urma venea la Timisoara, asa probabil isi ocoleste si duhovnicul. Fara nici o strabatere!
    Rusine lui paisie si cui il tine in carca!
    Cu asemenea specimene si in lumina recentelor scandaluri cu bani si biserici din ce in ce mai mari si mai aurite in care vor canta cucii, vom asista in curand la scindarea ortodoxiei in Romania.

    ReplyDelete
  5. aseara, pe antena 3 la emisiunea"in premiera" realizata de Carmen Avram,un ucenic ioan, povestea ca a avut un vis,i timp ce se ala in operatie, practic in moarte clinica ce l-a cutremurat: in tunelul intunecos a vazut multime mare de patriarhi,episcopi,preoti, diaconi etc.si cand a intrebat de ce se afla acolo i s-a raspuns pentru ca nu au slujit cu credinta si cu mila in numele Domnului!
    asa ca sa luam aminte cu totii!
    cat priveste purtarea nesabuita a camarilei paisiace,in frunte cu preastapanu' cu atat mai mult sa ia aminte ca va da socoteala Domnului cand vor fi intrebati cum au slujit si cu ce folos.
    PS> va doresc un nou an 2014 mai luminos,cu pace si indreptarea situatiei din mitropolia banatului !
    dupa Voia Domnului.

    ReplyDelete
  6. Bisericile NU ar trebuii impozitate !! pentru ca nu sunt agenti economici .
    Dar ar trebui SA NUU MAI FIE FINANTATE !!!! sa fie lasate sa se auto finanteze ......sau daca sunt finantate de la bugetul de stat atunci sa nu mai perceapa nicio taxa pentru serviciile religioase :cununi, parastase,...etc. [acum le platim de doua ori , odata prin impozitele noastre stranse la bugetul de stat iar a doua oara direct la fiecare serviciu religios ]

    ReplyDelete
  7. IA MAI MÂNAŢI MĂI FLĂCĂI...
    HĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂĂI, HĂĂĂĂĂĂĂĂĂI !

    ReplyDelete
  8. Parintele nostru din Varias a fost terfelit de Preasfintitul Paisie. Este un om cu mult har, bun slujitor si episcopul-vicar la injosit pe el, pe sotie si pe copii. pang copii acesta este ca irod a distrus o duhovniceasca familie preoteasca din biserica. Aparati si ajutati pe preotul nostru Ilie. faceti ceva1 Cum explicati crima asta voi cei din Timisoara De ce sa plece preotul nostru Rusiiiiiiiiiineeeeee PORCILOR si CRIMINALILOR din comandamentul de la Timisoara

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cazul de la Varias nu este singular ! mai sunt multe astfel de cazuri ..... dn pacate paisie si-a pus un om de-al lui si nai ce face , parintele Deian care a venit acum este un apropiat de Stapan i-a cantat in struna ]

      Delete
    2. Aparati-va preotul in Varias singuri ! Nu-l lasati pe Preamafiotul Paisie sa vi-l schimbe ! Stati in biserica cu toti si nu-l lasati sa vi-l ia ! Biserica este a voastra din mosi stramosi ! Voi, strabunii vostri au construit-o ! Santeti singurii care va puteti apara preotul ! Daca il iubiti nu-l lasati pe mana leilor !

      Delete
    3. Ba aveti ce face! Alungati-l cu pietre si huiduiti-l cand face faradelegi. Biserica stramosiasca din Banat nu eate mosia lui personala !

      Delete
    4. Nu e chiar asa de ''stramoaseasca '' biserica din Varias , este ctitorita relativ recent , dar are o istorie tumultoasa .... , sper insa sa nu se ajunga la situati si mai grave . Noul preot [Deian]a fost numit Paroh in locul pr [Ilie] iar fostul preot a fost lasat in parohie cu preot secund .

      Delete
  9. http://www.youtube.com/watch?v=ArVyqtMd1Hg,
    SOLUTIA ptr. preotul din Varias

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nici de cum NU e o solutie !!! ori cum preotul din Varias nu a fost dat AFARA sau caterisit , ci doar a fost schimbat din functia de Paroh ,dar a ramas preot in sat dar nu paroh . Dar sper sa nu ramana asa si el [Ilie ] sa revina in frunte comunitati .

      Delete
  10. http://www.realitatea.net/biserica-ortodoxa-onoreaza-un-fost-puscarias_1349408.html

    Banul îi ochiul... nu’i aşa Liviule?!

    ReplyDelete
  11. In sfarsit ceva bun ! Putem face linistiti copii din flori. Vor avea o scoala crestineasca de lux. Vor studia alaturi de copii inflorati ai Paiului si ai Vantului. Unde leul pre miel va saruta si lupul cu oaia se vor imbratisa. Intru multi ani. Tie Slava Doamne !
    http://www.pemptousia.ro/2013/12/sfantul-duh-si-opulenta-nu-merg-impreuna/

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ce vreti sa spuneti cu '' Vor studia alaturi de copii inflorati ai Paiului si ai Vantului. '' ???? nu am inteles , puteti fi mai explicit unpic !
      multumesc

      Delete
  12. Există la Parchetul Curţii de Apel Timişoara plângere penală împotriva lui Paisie, Ionel Popescu, etc. sper că nu o să intervină din nou politicineii pt a-i scăpa de mârşăviile şi abuzurile comise, nici nu vă puteţi imagina ce au făcut "prea curatele feţe bisericeşti", dar o să aflaţi în curând, nu cu vorbe ci cu documente.Sunt "penali" în adevăratul sens al Codului penal.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu-ti pare rau sa-ti incepi anul cu asa elucubratii? :)

      Delete
    2. "Elucubratii". Ai folosit cuvantul asta de exact 43 de ori in site. Ai un vocabular foarte variat. Sic! Sa ai ani indelungati pe cartea de munca la Arhiepiscopie! Revenind la subiect, personal nu cred ca Parchetul ar duce lipsa de material popesc. Stim oare ce ne rezerva viitorul? Gasca de pe Loga este prea agresiva sa pot crede ca, de pilda, Ionel va iesi la pensie si "va trai linistit pana la adanci batraneti". Oare cate proverbe batranesti sunt in directia asta: "cum iti asterni asa dormi"; "nu te intinde mai mult decat iti este plapuma"s.a.m.d. Fie bunul Dumnezeu sa ne dea sanatate la toti sa vedem ce ne ofera 2014!

      Delete
    3. Ce varsta are P.O. Pr. dr. Ionel Popescu ??

      Delete
    4. :)) Dai dovada de o inteligenta zguduitoare. Iti dai seama, am lasat eu zeci de comentarii pe blogul asta ca altceva mai bun nu mi-am gasit de facut.
      Spor la dricuit noroiul!


      Delete
  13. Replies
    1. mai are pana la pensie ...!
      app de parintele Marius Florescu a fost trimis la manastirea Sag Timiseni ! acum sujeste acolo .

      Delete
    2. slujeste ori se nevoieste ca un calugar?
      aceasta-i intrebarea?

      Delete
  14. se va incheia cu Ionel Popescu! Patriarhul deja a anuntat ca Basilica Travel este cea care face excursii, vicar are mandate peste mandate si bani a luat pentru doua veti in josefin pentru el si trot neamul lui. In loc sa fie asezat un calugar cu scoala pe pozitia acestui sarlatan care are controlul asupra personalului din eparhie, toata viata din spagi si escrocherii hranindu-se, Ionel Popescu rade-n fata azi, maine si la Paisie

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nustiu daca va indraznii sa rada-n fata lui Paisie , caci ar risca foarte mult ,si de ce sa riste? cand are un loc caldut si confortabil si la Mitropolie si la parohie , dar ori cum zile multe nu mia are nici el nici ceilalti consilieri fiindca atunci cand va venii un nou mitropolit ii va schimba pe toti sarlatanii si de la Arhiepiscopie si sper ca si de la facultatea de teologie [unde este un dezastru total , si unde au ajuns sa predea oameni cu dezabilitati mintale evidente ].

      Delete
  15. Parintele Popescu era un eminent profesor de Studiul biblic la Seminarul din Caransebes. La el se facea carte, tinuta teologica si morala conta foarte mult, iar seriozitatea era seriozitate. Nu inteleg de ce atata rautate. O avea si omu` pacatelel lui, ca nimeni nu e fara prihana, dar sa balacaresti cu atata rautate si partinire un om serios, un preot bun cu un talent oratoric aparte, e curata nesimtire. Rog a se reflecta serios la aceste aspecte.

    ReplyDelete
  16. Subscriu total la comentariul anterior. L-am avut profesor pe Pr. Popescu, generatia 1988-2003. Era un om cu care nu-ti permiteai sa nu fi serios. Cartea era carte, notele erau date pe merit. Aveai ce invata de la acest om. Va rog informati-va intreband profesori ilustrii, precum: Pr. Cosma Sorin, Pr. Dumitru Abrudan, Diac. Voicu C-tin si altii, despre Pr. Popescu si veti vedea altcumva lucrurile. Toti il socotesc un om de mare calibru intelectual, un preot serios ( intrebati parohienii), asa ca va rog nu mai ponegriti pe cei care-si fac treaba.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si daca a fost asa 'bun' cum de a ajuns acum sluga pt Paisie , cum de a renuntat acum la calitatile lui morale .........??

      Delete
  17. Parinele Pantis dupa ce IPS Laurentiu Streza a constatat ca Pr. ionel Popescu a tradat si a delapidat fondurile Seminarului Teologic spunea ca aceasta este fata reala a preotuluii Ionel Popescu. In 30 de zile si-a facut urgent bagajele si a plecat la Timisoara. Mai pe urma, l-a scuipat pe IPS Nicolae... filmul continua...un alt episod...

    ReplyDelete
    Replies
    1. E foarte interesant ce spuneti , dar puteti fi putin mai exact si daca stit sa ne dati mai multe detalii, multumim .

      Delete
  18. convorbiri telefonice descoperite de IPS Streza si cheltuieli fara aprobarea chiriarhului...desconsiderarea cadrelor didactice, colegi cu pr. Ionel popescu, inclusiv informatii scurse la Securitate despre colegii de Seminar profesori....se stie bine

    ReplyDelete
  19. sa-l lasam in plata Domnului pe pr. Ionel Popescu. Nu-l judecam noi ca are cine sa-l judece a vrut sa fie cu fala inaintea oamenilor o areDumnezeu stie de ce si ce sfarsit va avea. Va fi pus cu mare cinste deoparte multumid printr-un aricol(e) Patriarhia pentru serviciile aduse Serviciului. Problema e dincolo: in fata Lui Dumnezeu care va fi raspunsul bestiei

    ReplyDelete
  20. nu uita nimeni ca acest diavol numit Ionel Popescu la Caransebes a distrus pe protopopul Nicola si apoi la Timisoara a sucit placa

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sa nu-l plangem pe Nicola! A fost cel mai mare porc pe care l-a avut Caransebesul. Sa nu ne mai amintim de el... sa ramana cu pacatele lui ca e un cadavru vertical acum.

      Delete
  21. Spirite angelice? Sigur, mefistofelice!
    Ce faceți din nefăcuți - Irimescu, Cristoiu, Montoi, Dumitriu, Cricovean ? După rezolvarea dilemei, cu certitudine, veți fi credibili!

    ReplyDelete
    Replies
    1. La ce va referiti, cand il includeti pe Dumitriu in tabara "nefasta" a teologiei timisene?

      Delete
  22. Prea Sfintite Parinte Episcop Paisie, v-ar putea mustra constiinta ca un preot hirotonit de Prea Sfintia Voastra, orice ar fi facut, afara de lepadarea de credinta, si pe care l-ati lasat fara paine, acum cauta sa-si puna capat zilelor? In afara de a da cu piciorul, puteti sa dati (gratis) cuiva si a doua sansa, sau o alta bucata de paine? Dar cu ceilati ce faceti?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mai nou PS Paisie hirotoneste preoti si la vecernie !!

      Delete
  23. Culmea nesimţirii, nici nu s-a răcit postul de preot paroh la Bara,întrucât nici măcar nu ester vacant, preotul paroh fiind în litigiu de muncă cu Arhiepiscopia Timişoarei, iar legea nu te lasă să angajezi cu contract de muncă pe nimeni pe un post care nu este încă eliberat, iar noul"paroh" nici nu ştie pe ce lume trăieşte împreună cu "şefii" de la Timişoara.Paisie întrece orice măsură în încălcare legilor ţări.Nu se mai satură de bani.RUŞINE .........

    ReplyDelete
  24. Ionel Popescu a fost un profesor la fel ca si Gabriela Radu care este disperata ca nimeni nu mai este interesat de limbile clasice, Poate ar trebuii sa-i explice cineva ca NIMENI NUUU a venit la teologie pentru limba greaca sau latina , [daca ar fi frut sa studieze Greaca si Latina mergea la Filologie sau Limbi clasice !!! nu venea la teologie] .

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ionel Popescu stia una si buna ca trebuie sa scoata din orice bani mai bine sa fie injurat de mama dar sa nu cumva ramana fara vaca de muls. nu functia de vicar il roade, ci distribuirea parohiilor...daca-l rogi stii acum nu e momentul , dar nu e exclus daca...tinere, mai asteapta, ...totusi, lasa cererea ..dar vorbeste si cu Preasfintitul,,, stii a intervenit ceva, dar se rezolva..

      Delete
  25. Da, Raduica poate ar trebuii sa ii explici tu care dai lectii tuturor cu media ta de 7.13 si cu 3 restante, poate ar trebuii sa spui tu de ce te-ai inscris la masterul de teologie cu taxa la o facultate pe care o improsti cu noroi...Geniule!!!

    ReplyDelete
    Replies
    1. nu inteleg la ce va referiti sau ce vreti sa spuneti , va rog sa fiti mia clar !
      multumesc

      Delete
    2. binenteles ca te recunosti in portret nu mai face pe fariseul!
      Esti un obsedat care trebuie sa mergi pe siturile matrimoniale unde apari cu numele, nu aici...
      nimeni in afara de tine nu scrie mizerii de d-na Radu dar tu asa platesti ca te-a picat!

      Delete
    3. D-na Radu chiar dv sunteti cea care raspunde la aceste comentarii nu ??
      ca nu cred ca mai e cineva care sa va ia apararea .

      Delete
    4. nu cred ca ea ar raspunde mizeriilor tale! nu, sunt destui care te cunosc pe tine,colegule, si stiu ce mizerabil esti. Ce crezi tu nu conteaza tu esti singurul care tine subiectul asta pentru ca esti singurul care a picat!

      Delete
    5. Nu mai raspunde la prostul asta are nevoie de doctor!

      Delete
    6. vorbiti si voi sa va aflati in treaba dragi ''colegi'' dar nici nu stiti cine sunt ,iar daca voi sunteti asa neprihaniti ce cautati pe un blog anti PS Paisie ??

      Delete
  26. chiar asa,asta e obsedat. despre orice scrii pe aici, el vine cu obsesiile lui. Buna ziua babo, castraveti drago...nu are nimic de zis decat barfe. cum aude ceva zice: da ia explica mai pe larg, mai in detaliu...

    ReplyDelete
  27. S-ar zice ca Paiu a avut accident de masina. Ceva stiri?

    ReplyDelete
    Replies
    1. DE CITI PE SAITUL MBT CONFIRMAREA STIRII AR FI INUTIL...POSIBIL SA FIE O STIRE TOXICA!
      CA DE S-AR IMPLINI MULTE AR MAI FI DE POVESTIT!
      DUPA CEATA, VINE SI VREME FRUMOASA!
      ASADAR, RABDARE, RABDARE, RABDARE.

      Delete
  28. Ce-ati zice daca Pai i-ar propune Marelui Alb sa preia muzeul Antipa? Ar veni muzeul spre poporenii din toata tara - via oase de dinozauri -, nu doar turistii la muzeu. Atunci chiar cred ca s-ar aduna banii pentru Catedrala Neamului

    ReplyDelete
  29. Am dat un search pe google ("Paisie accident", "paisie lugojanul accident") si nimic. Mai asteptam sau acceptam ca a fost o intoxicare?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Sper sa dispara odata cu paisie si toti popanii lui ,slugile lui si de la centru si de prin parohi si de la facultatea de teologie toti sunt niste hotii si prostii facuti gramada infrunte cu tiganu si cu toate nevertebratele lui gen :Itineantu ,G.Radu ,Debucean, Popescu,Cerbu,....si lista poate continua ,....cand o sa avem si noi o arhiepiscopie fara paisiaci si fara loaza ??!!
      Sper sa dispara toti la gramada cat mai repede

      Delete
  30. http://basilica.ro/stiri/noi-protoierei-in-capitala_13633.html
    PROTOPOPI NOI LA BUCURESTI NUMITI DE PF DANIEL.
    PE CAND O SCHIMBARE DE PROTOPOPI-MAI MARII POPILOR-SI IN ARHIEPISCOPIA TIMISOAREI?
    ORI SUNT DE NECLINTIT ACTUALII...?

    ReplyDelete
  31. Pe cand o schimbare si de Episcop-vicar ?!?!?!?!?!? sau si el e tot de neclintit !!! Pana cand va mai sta ighemonu' in Timisoara ??? sper sa plece cat mai repede ,dar NUU singur cu toata gloata [satra] lui .

    ReplyDelete
  32. http://zaraovidiu.blogspot.ro/2008/05/pisania-care-acuza-ilie-sarbu-blestemat.html.
    "URÂT MI-A FOST IN VIATA DE PROŞTI, LINGĂI, DAR MAI ALES DE PERVERŞI. DE TIPUL ĂLA DE SCURSURI CARE CALCĂ PE CADAVRE ŞI ÎŞI VÂND ONOAREA PE UN TALANT NUMAI CA SĂ AJUNGĂ... UNDEVA. DE OBICEI, NU PREA SUS. PENTRU CĂ OAMENII CINSTIŢI (SLAVĂ DOMNULUI CĂ MAI EXISTĂ ŞI SPECIA ASTA!) SE PRIND CU CE FEL DE ŞACALI AU DE-A FACE ŞI-I EXPULZEAZĂ, ÎNTR-UN FINAL, ÎN ANONIMAT."
    SE POTRIVESTE MULTORA DIN MBT

    ReplyDelete
  33. lovrin vs varias.
    aceleasi conditii, acelasi numar de familii si de credinciosi.
    la varias 2 preoti, la lovrn doar unul,se stie ginerele mult iubit al protopopului de sanicolau mare.
    ce sa mai credem?

    ReplyDelete