Deşi media timişeană a semnalat de mai bine de doi ani abuzurile pe care Arhiepiscopia Timişoarei le comite împotriva tuturor, mai mult aceste abuzuri soldându-se cu câteva dosare penale răsunătoare, d-nul primar Robu are tupeul neruşinat să ne mintă în faţă că s-a votat pe încrederea acordată Arhiepiscopiei, mai ales că şi el s-a aflat printre cei care s-au declarat împotriva soluţiei găsite de SS al BOR de a retrage semnătura IPS Nicolae!
Ruşinos să spui că ai aprobat cheltuirea unor bani publici fără să fi citit proiectul!!!
Nu era mai simplu să spună adevărul, şi anume că s-a decontat de fapt o parte din campania electorală pe care PS Paisie a făcut-o USL-ului?
Dar, ne-am obişnuit ca BOR să rămână o prostituată politică prin reprezentanţii ei, iar politicienii nişte "peşti" ordinari şi fără scrupule!